Uber Technologies intenționează să lanseze o ofertă publică inițială în 2019 și nu are în plan să vândă divizia de cercetări în domeniul automobilelor autonome, a declarat directorul general al companiei, Dara Khosrowshahi, transmite Reuters.
Khosrowshahi a afirmat miercuri, într-un interviu, că Uber nu intenționează, în prezent, să vândă divizia Advanced Technologies Group, scrie News.ro.
”Până la urmă, este un activ mare pe care îl construim și putem profita de acesta în orice mod. Nu este ceva la care ne gândim în acest moment”, a declarat directorul general.
Khosrowshahi a mai spus că este ” foarte optimist” că va putea relua testarea automobilelor autonome în acest an, după un accident fatal în care a fost implicat un vehicul autonom al Uber, produs în luna martie în Tempe, Arizona.
CITEȘTE ȘI Producția Dacia a urcat cu 4% în primele 8 luni ale anului. În august, luna de revizie, au fost produse doar 6.000 de mașiniAcesta a spus că în mod sigur Advanced Technologies Group va face parte din Uber după oferta publică inițială, dar și că s-ar asocia cu alte companii care construiesc tehnologie pentru vehicule autonome.
Luna trecută, Toyota Motor a anunțat că va investi 500 de milioane de dolari în Uber, pentru a dezvolta împreună automobile autonome.
Khosrowshahi, care conduce Uber de un an, a spus că nu este îngrijorat că Lyft s-a listat prima, pentru că anticipează o cererea suficientă pentru ambele companii.
Khosrowshahi a dezvăluit, la un eveniment de miercuri, noi eforturi pentru asigurarea siguranței șoferilor și pasagerilor, prin utilizarea unui software care detectează evenimentele neobișnuite, inclusiv coliziunile.
Uber mai intenționează să folosească senzori pe telefoanele șoferilor pentru a analiza date privind accelerația și alți factori pentru detectarea coliziunilor probabile.
Uber va proteja informațiile referitoare la pasageri prin ascunderea adreselor din istoricul curselor șoferilor, a precizat compania.