Operatorii de trotinete electrice de închiriat, Uber și Bolt, au fost obligați de Primăria Brașov să își ridice toate aceste vehicule de pe străzile municipiului, după ce acest serviciu a fost suspendat pe o perioadă nelimitată de timp.
Astfel, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Brașov a decis interzicerea circulației acestor vehicule de închiriat până când operatorii vor veni cu soluții clare în ceea ce privește stațiile unde vor fi staționate aceste vehicule, astfel încât utilizatorii să nu le mai staționeze la voia întâmplării pe domeniul public, arată Biz Brașov.
Până acum, trotinetele puteau fi lăsate la întâmplare de către cei care le utilizau și existau doar niște stații teoretice unde angajații operatorilor le instalau după ce le încărcau și le făceau mentenanța.
Ținând cont că nu exista nici un alt sistem de siguranță, de multe ori, trotinetele erau dărâmate, aruncate prin tomberoane sau „în glumă” puse în mijlocul străzilor punând în pericol siguranța rutieră. Tocmai de aceea, Comisia de Circulație a impus necesitatea unor sisteme unde aceste trotinete să stea garate în stații, astfel încât să nu mai fie abandonate la voia întâmplării, fie din comoditate, fie din lipsă de bun simț.