Transportul aerian de pasageri a crescut

Transportul aerian de pasageri a crescut
scris 11 iun 2023

Transportul aerian de pasageri a crescut, în primul trimestru al acestui an, cu 60% comparativ cu perioada similară din 2022, de la 3.085.700 pasageri la 4.937.100 pasageri, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.

Cele mai mari ponderi în ceea ce privește transportul de pasageri s-au înregistrat pe aeroporturile Henri Coandă-București (1.576.700 pasageri îmbarcați și 1.510.500 debarcați), Avram Iancu-Cluj-Napoca (312.800 pasageri îmbarcați și 287.300 debarcați) și Aeroportul Internațional Iași (183.900 pasageri îmbarcați și 175.400 debarcați), scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

În transportul internațional de pasageri, primele zece aeroporturi de origine (de unde au provenit pasagerii debarcați în România), stabilite după numărul pasagerilor în curse regulate, au fost: Londra Luton (217.341 pasageri), Milano-Bergamo (121.735 pasageri), Tel Aviv (88.594 pasageri), Bruxelles Charleroi (73.711 pasageri), Istanbul Internațional (73.637 pasageri), Madrid-Barajas (69.469 pasageri), Viena (63.730 pasageri), Munchen (62.995 pasageri), Londra-Stansted (58.946 pasageri), Roma Ciampino (55.734 pasageri).

"Transportul aerian este unul dintre cele mai utilizate moduri de transport de către pasagerii care vor să parcurgă distanțe lungi în timp scurt. Acest mod de transport este folosit din ce în ce mai des și pe distanțe medii sau chiar scurte. În România există în prezent 16 aeroporturi, toate dispunând de facilitățile necesare transportului aerian internațional", precizează INS.

În ceea ce privește îmbarcările, cei mai mulți pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru Londra-Luton (229.941 pasageri), Milano-Bergamo (128.481 pasageri), Tel Aviv (91.015 pasageri), Bruxelles-Charleroi (80.131 pasageri), Madrid-Barajas (71.865 pasageri), Munchen (70.847 pasageri), Viena (68.864 pasageri), Istanbul Internațional (65.708 pasageri), Londra-Stansted (62.792 pasageri), Roma-Ciampino (56.116 pasageri).

Principalele țări (după aeroportul de origine) de unde au sosit pasagerii curselor aeriene regulate debarcați în România au fost: Italia (435.663 pasageri), Regatul Unit (396.017 pasageri), Germania (249.947 pasageri), Spania (209.609 pasageri), Franța (139.848 pasageri), Turcia (89.726 pasageri), Israel (88.594 pasageri), Belgia (80.826 pasageri), Țările de Jos (67.836 pasageri), Austria (63.730 pasageri).

După țara de destinație, cei mai mulți pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru Italia (459.095) pasageri, Regatul Unit (422.844 pasageri), Germania (273.435 pasageri), Spania (220.523 pasageri), Franța (149.885 pasageri), Israel (91.015 pasageri), Belgia (88.499 pasageri), Turcia (79.962 pasageri), Țările de Jos (77.589 pasageri).

În trafic intern, activitatea principalelor aeroporturi românești se prezintă astfel: pe Henri Coandă-București s-a înregistrat 49,8% din numărul total de pasageri îmbarcați, pe Avram Iancu-Cluj-Napoca 16% și pe Traian Vuia-Timișoara 14,9%.

viewscnt
Afla mai multe despre
transport aerian
avioane