Toyota Yaris a întrecut VW ID.3 și a fost desemnată Mașina Anului în Europa

Toyota Yaris a întrecut VW ID.3 și a fost desemnată Mașina Anului în Europa
scris 2 mar 2021

Titlul Mașina Anului în Europa (Car of the Year 2021) a fost acordat modelului propus de japonezii de la Toyota, subcompacta Yaris, care a reușit să depășească celelalte șase  automobile din finală.

Toyota Yaris a primit cele mai multe puncte de la juriul Car of the Year și a devenit astfel Mașina Anului în Europa, în acest an, într-o ediție foarte strânsă, în care grupul VW a intrat cu nu mai puțin de trei modele. Între acestea s-a numărat VW ID.3, cel mai popular automobil electric al anului trecut, în lunile care au trecut de la lansarea sa. De asemenea, noul Citroen C4, care are și o versiune electrică, s-a numărat printre favoritele jurnaliștilor din juriu în acest an.

Urmărește-ne și pe Google News
Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

Pentru prima dată, competiția s-a desfășurat exclusiv online, fără teste comune și fără o ceremonie cu public. Reprezentantul Toyota, compania câștigătoare a fost adus în platou virtual, însă legătura prin telefon a fost, în schimb, un eșec. Tot pentru prima dată, transmisia a avut probleme tehnice, iar punctajul final nu a fost transmis live, la finalul prezentării punctelor oferite de fiecare țară. Ulterior, înregistrarea evenimentului a fost ștearsă de pe canalul de youtube.

Într-un final, totalul punctelor primite de cele șapte mașini a fost afișat, fiind vizibile cele 266 de puncte pe care le-a primit Toyota Yaris, care a depășit la doar 16 puncte Fiat 500, noua generație. Modelul italian a depășit la rândul său noul Cupra Formentor, primul model independent al mărcii sport-premium a SEAT. VW ID.3, văzut ca o revoluție a industriei auto europene, s-a clasat în aceste condiții pe un modest loc 4, fiind urmat doar de Skoda Octavia, Land Rover Defender și, pe ultimul loc, noul Citroen C4.

Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

Este interesant faptul că jurnaliștii din Germania, una dintre cele mai numeroase echipe din juriu, și-au împărțit punctele între VW ID.3 și Fiat 500, ceea ce a făcut ca mașina electrică a grupului VW să obțină un punctaj modest.

Noi anomalii pe piața auto: Dacia Duster, depășită de Skoda Octavia, Hyundai Tucson, Ford Puma și Suzuki Vitara CITEȘTE ȘI Noi anomalii pe piața auto: Dacia Duster, depășită de Skoda Octavia, Hyundai Tucson, Ford Puma și Suzuki Vitara

Anul acesta, printre mașinile eligibile s-a numărat și Dacia Sandero, însă modelul românesc nu s-a calificat în finală. La fel de demn de menționat este faptul că principalul criteriu de apreciere a tuturor mașinilor din concurs este „value for money”, însă la fiecare ediție putem vedea calificate automobile extrem de scumpe.

Experții THC.RO estimează o creștere solidă a mediului e-commerce în România și în 2021 CITEȘTE ȘI Experții THC.RO estimează o creștere solidă a mediului e-commerce în România și în 2021

Spre deosebire de alte concursuri similare, care urmăresc ierarhizarea automobilelor noi, COTY nu are mai multe secțiuni, bazate pe dimensiuni sau preț, nu ține cont de volumele vândute ale mașinilor până la data concursului și nu oferă premii de consolare mașinilor care nu ocupă locul 1. În finală, fiecare din membrii juriului are la dispoziție un număr de 25 puncte pe care trebuie să le distribuie tuturor finalistelor, cu cel mult 10 puncte acordate unui model.

Criteriile după care trebuie să analizeze mașinile fiecare jurat sunt complexe: design, confort, siguranță, consum, manevrabilitate, performanțe, funcționalitate, impact asupra mediului, satisfacția șoferului, dar și preț. Două criterii speciale, cel puțin teoretic, sunt inovația tehnică și celebra „valoare contra bani” (echivalentul raportului calitate/preț). Fiecare notare a jurnaliștilor din juriu trebuie să aibă o justificare scrisă.

Punctaj final Car of the Year 2021

1. Toyota Yaris - 266 puncte

2. Fiat New 500 - 240

3. Cupra Formentor - 239

4. Volkswagen ID.3 - 224

5. Škoda Octavia - 199

6. Land Rover Defender - 164

7. Citroën C4 - 143

viewscnt
Afla mai multe despre
masina anului
car of the year
toyota yaris