Compania americană Tesla a renunțat la obiectivul de a produce anual 20 de milioane de vehicule electrice (EV) până în 2030, conform celui mai recent raport de impact, transmit DPA și Reuters.
Anul trecut, Tesla și-a majorat livrările cu aproape 38%, la peste 1,8 milioane de vehicule. Compania nu a dat publicității previziuni pentru 2024, directorul general Elon Musk anunțând ca obiectiv un avans anual de 50% al livrărilor, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În aprilie, Musk a declarat că va accelera lansarea mai multor modele accesibile, în urma reducerii vânzărilor în primele luni din acest an, producția urmând să înceapă mai devreme decât ținta originală stabilită în semestrul doi din 2025.
De asemenea, compania intenționeze să prezinte celebrul „Robotaxi” în 8 august.
Schimbarea strategiei Tesla indică faptul că firma plănuiește să folosească actualele linii de producție pentru noi vehicule accesibile, o decizia care va însemna costuri mai scăzute și o creștere modestă a numărului de mașini fabricate.
Joi, acțiunile Tesla înregistrau un declin de 1,7% la Bursa de la New York. Anul acesta titlurile au scăzut cu aproximativ 25%.
Încetinirea cererii pentru vehicule electrice și concurența strânsă au afectat vânzările Tesla. Într-o încercare de restructurare, Tesla a concediat anul acesta peste 10% din angajați.