Tesla a livrat în septembrie 83.135 de vehicule electrice produse în China, depășind recordul său lunar, conform unui raport publicat de Asociația Constructorilor de Automobile din China (CPCA), în urma continuării investițiilor în statul asiatic, transmite Reuters.
Este o creștere cu 8% față de august și un record pentru fabrica Tesla din Shanghai de când a demarat producția, în decembrie 2019, și depășește precedentul record al livrărilor, de 78.906 unități, înregistrat în iunie 2022, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"Nivelul record al vânzărilor de modele Tesla produse în China arată că vehiculele electrice conduc tendința în mobilitate", se arată într-un comunicat al companiei americane.
Pe plan global, Tesla a livrat 343.830 de vehicule electrice în trimestrul trei din 2022, un record pentru cel mai valoros producător auto mondial, dar sub așteptările analiștilor, de 359.162 de unități.
Conform datelor Reuters, în iulie, Tesla a investit masiv în modernizarea fabricii din Shanghai, astfel încât capacitatea de producție săptămânală a ajuns la aproximativ 22.000 de unități, față de nivelul precedent, de 17.000, în iunie.
China este a doua mare piață a Tesla, dar în statul asiatic se confruntă cu concurența în creștere din partea producătorilor locali de vehicule electrice.
La Shanghai sunt produse Model 3 și Model Y pentru a fi vândute atât în China ,cât și pentru a fi exportate spre alte piețe, inclusiv în Europa și Australia.
Asociația Constructorilor de Automobile din China (CPCA) estimează că în 2022 un număr record de șase milioane de automobile electrice ar urma să fie vândute în China, pe fondul exploziei cererii pentru automobile curate.
CITEȘTE ȘI Economia Ucrainei s-a contractat cu 30% în primele trei trimestre din acest anNoua prognoză marchează o dublare față de cele 2,99 milioane de vehicule electrice înmatriculate în 2021 în China, ceea ce scoate în evidență creșterea semnificativă a cererii pentru autoturisme curate în China și provocările pentru constructorii tradiționali în a se adapta la o piață care devine rapid una verde.
Autoritățile centrale și locale din China au luat măsuri pentru a ajuta industria auto să își revină după restricțiile și carantinele care au afectat vânzările la începutul anului. În mai, Guvernul de la Beijing a redus cu 50% taxele la achiziționarea unui autoturism cu emisii reduse în timp ce autoritățile municipale au venit și ele cu subvenții și stimulente pentru a-i convinge pe cumpărători să se orienteze spre un vehicul cu emisii reduse.