Renault este deschis la ideea diminuării participației deținute la Nissan

Renault este deschis la ideea diminuării participației deținute la Nissan
scris 10 oct 2022

Constructorul auto francez Renault SA este deschis la ideea diminuării participației deținute la partenerul japonez Nissan Motor, într-un moment în care cei doi parteneri au început negocierile cu privire la planurile Renault de a-și separa activele din domeniul vehiculelor electrice de cele din domeniul motoarelor pe combustie, informează Bloomberg.

Renault și Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deține 43% dintre acțiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% dintre acțiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianța Renault - Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
BCE presează băncile să fie precaute în privința bonusurilor CITEȘTE ȘI BCE presează băncile să fie precaute în privința bonusurilor

Potrivit unor surse din apropierea discuțiilor citate de Bloomberg, Nissan presează Renault să își reducă participația pe care o deține la Nissan, de la 43% până la 15%, un nivel comparabil cu pachetul de acțiuni pe care Nissan îl deține la Renault.

Directorii celor două companii au discutat planurile Renault vizând separarea operațiunilor precum și restructurarea alianței Renault-Nissan cu prilejul mai multor reuniuni care au avut loc în ultimele luni atât în Franța cât și Japonia. Directorul general de la Renault, Luca de Meo a participat la Marele Premiu de Formula 1 al Japoniei, care a avut loc duminică la Suzuka, unde a avut șansa de a vorbi cu directorul general de la Nissan, Makoto Uchida.

Sursele citate de Bloomberg susțin că deși este puțin probabil ca discuțiile din ultimele zile să ducă la rezultate concrete, orice mișcare va depinde de concesiile oferite de Nissan și probabil vor include un anumit nivel de preț sau anumite proiecte concrete care vor declanșa vânzări de acțiuni. În plus, statul francez, care deține o participație de 15% la Renault, va trebui să aprobe orice plan vizând diminuarea participației la Nissan, au adăugat sursele.

The Wall Street Journal a anunțat și el anterior că negocierile dintre cei doi constructori includ o posibilă alăturare a Nissan la noua divizie pe care Renault vrea să o înființeze pentru a regrupa activele sale din domeniul vehiculelor electrice, în schimbul diminuării participației deținute de Renault la Nissan. Potrivit surselor citate de WSJ, Renault nu se opune ideii de a-și diminua participația la Nissan, dar vrea ca orice acord să fie unul ferm și de durată și de asemenea vrea să obțină un preț corect pentru acțiunile pe care le deține la Nissan. Una din opțiunile analizate este ca Renault să își vândă acțiunile pe care le deține la Nissan în momentul în care ajung la un anumit interval de preț. Aceasta în condițiile în care începând din 2018 și până în prezent cotația acțiunilor Nissan s-a redus la jumătate.

Care recesiune? Industria mondială a superiahturilor traversează o perioadă de boom CITEȘTE ȘI Care recesiune? Industria mondială a superiahturilor traversează o perioadă de boom

La începutul lunii mai, Renault a anunțat în mod oficial că ia în considerare opțiunea creării a două entități separate, una dedicată dezvoltării, producției și vânzării de vehicule electrice, cu sediul în Franța, și cealaltă dedicată dezvoltării și producției de motoare și cutii de viteze termice și hibride de nouă generație E-TECH, care va include operațiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia și America Latină.

Directorul general de la Renault, Luca de Meo, urmează să aibă o reuniune cu analiștii și investitorii în data de 8 noiembrie, ocazie cu care este așteptat să ofere noi informații cu privire la strategia grupului, inclusiv detalii cu privire la planul de a crea o divizie specializată pe producția de vehicule electrice, denumită intern cu numele de cod "Ampere", separată de divizia care va regrupa operațiunile din domeniul motoarelor pe combustie, denumită intern sub numele de cod "Horse".

Renault vrea ca Nissan să fie acționar la divizia sa de automobile electrice, la care grupul francez vrea să păstreze un pachet de cel puțin 51%. Pentru divizia care va regrupa operațiunile din domeniul motoarelor pe combustie, Renault are în vedere crearea unei noi entități cu Aurobay, un joint venture între Volvo Car AB și grupul chinez Zhejiang Geely Holding Group, precum și cu alți investitori.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault
nissan