Tarom urcă trei poziții în topul AirHelp al celor mai buni operatori aerieni din lume

Tarom urcă trei poziții în topul AirHelp al celor mai buni operatori aerieni din lume
scris 10 iun 2018

Tarom și-a îmbunătățit ușor performanțele și a urcat trei poziții în clasamentul global al celor mai buni operatori aerieni realizat de AirHelp, lider mondial în obținerea de compensații pentru pasagerii companiilor aeriene.

Aflat la cea de a șasea ediție, topul AirHelp clasifică în acest an 72 de operatori aerieni în funcție de punctualitate, calitatea serviciilor și rata de procesare a cererilor de compensații.

Urmărește-ne și pe Google News

Compania românească cu capital de stat a obținut 7,31 de puncte, scor care o plasează pe locul 49 în clasamentul mondial, în urcare de pe locul 52 ocupat la ediția anterioară.

Air Canada, condusă de românul Călin Rovinescu, desemnat în 2016 cel mai bun CEO al Canadei, a lansat astăzi cursele directe dus-întors România-Canada CITEȘTE ȘI Air Canada, condusă de românul Călin Rovinescu, desemnat în 2016 cel mai bun CEO al Canadei, a lansat astăzi cursele directe dus-întors România-Canada

Tarom și-a îmbunătățit performanțele privind calitatea serviciilor furnizate pasagerilor (6,3 puncte vs 6,0 puncte anterior) și soluționarea cererilor pentru compensații (7,9 vs 7,5 puncte), însă nota pentru punctualitate este ușor mai mică (7,8 vs 7,9 puncte).

La nivel național, Tarom ocupă poziția a doua, după operatorul maghiar Wizz Air, care a obținut un rezultat de 7,95 puncte (locul 13 în clasamentul global). Locul al treilea revine companiei irlandeze Ryanair, cu un scor de 6,03 puncte (locul 67 în topul mondial). Ryanair stă cel mai slab la procesarea cererilor de compensații, capitol la care a obținut doar 3,3 puncte.

Prima poziție în clasamentul global este ocupată anul acesta de Qatar Airways, cu 9,08 puncte. Operatorul aerian național din Qatar a urcat două locuri în clasament comparativ cu ediția anterioară, în principal grație îmbunătățirilor performanțelor privind punctualitatea și soluționarea cererilor de compensații.

Qatar Airways este urmată în clasamentul general de compania germană Lufthansa (8,57 puncte, locul 27 la ediția precedentă) și Etihad Airways, din Emiratele Arabe Unite (8,43 puncte, locul 2 anterior). Singapore Airlines, care anul trecut ocupa prima poziție, a coborât până pe locul al patrulea, cu un scor de 8,33 puncte, fiind urmată de South African Airlines (8,31 puncte), nou-intrată în clasament.

Ultimele cinci locuri în top sunt ocupate de operatorul aerian islandez WOW Air (5,04 puncte), Royal Jordanian Airlines (5,13 puncte), Pakistan International Airlines (5,43 puncte), Easyjet (Marea Britanie, 5,66 puncte) și Air Mauritius (5,99 puncte).

Top 20 cele mai bune companii aeriene din lume în 2018

Tarom urcă trei poziții în topul AirHelp al celor mai buni operatori aerieni din lume

viewscnt
Afla mai multe despre
tarom
airhelp
top
clasament
companii aeriene
operatori aerieni