România a raportat o rată de 68 de decese în accidente rutiere la un milion de locuitori în 2025, în scădere cu 12% față de 2024 și cu 30% față de anul 2019, anul de referință pentru obiectivul UE de reducere cu 50% a numărului de decese până în 2030.
Îmbunătățirea ratei deceselor plasează România pe penultima poziție în rândul statelor UE, în urma Bulgariei, care a coborât pe ultimul loc, cu o rată de 71 de decese la un million de locuitori, în scădere cu 5% de la o rată de 74 de decese în 2024.
Datele sunt preliminarii și parțial incomplete, potrivit Comisiei Europene. Cifrele finale vor fi publicate în toamnă.
Pe baza acestor date preliminare, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Polonia și România sunt în prezent pe cale să îndeplinească obiectivul de reducere cu 50% a deceselor cauzate de accidente rutiere până în 2030, notează Executivul UE.
În pofida progreselor, România continuă să aibă una dintre cele mai ridicate rate ale mortalității din UE, alături de Bulgaria și Croația (67 decese la un milion de locuitori, în creștere cu 9% vs 2024).
Suedia și Danemarca au avut cele mai sigure drumuri în 2025, la fel ca în anii precedenți, cu rate scăzute ale mortalității de 20 și, respectiv, 23 de decese la un milion de locuitori.
La nivelul UE, rata mortalității în accidente rutiere a scăzut cu 3% anul trecut, ajungând la 43 de decese la un milion de locuitori, sau 19.400 de decese în total.
Având în vedere creșterea numărului de vehicule pe drumurile din UE și a numărului de kilometri parcurși, aceasta este o realizare semnificativă, potrivit Comisiei.
Cu toate acestea, datele preliminare subliniază, de asemenea, necesitatea unor eforturi susținute la toate nivelurile, deoarece majoritatea statelor membre nu sunt încă pe cale să îndeplinească obiectivul UE de a reduce la jumătate numărul deceselor și al vătămărilor grave cauzate de accidente rutiere până în 2030.
Pentru fiecare deces, se estimează că cinci persoane sunt grav rănite. Aceasta înseamnă că aproximativ 100.000 de persoane din întreaga UE suferă vătămări grave în accidente rutiere în fiecare an.
Datele disponibile pentru 2024 arată că drumurile rurale continuă să fie cele mai periculoase, 53% dintre decesele în accidente rutiere având loc în aceste zone, comparativ cu 38% în zonele urbane și 8% pe autostrăzi.
În zonele urbane, utilizatorii vulnerabili ai drumurilor (pietoni, bicicliști și utilizatori de vehicule motorizate cu două roți și de dispozitive de mobilitate personală) reprezintă 70% din totalul deceselor cauzate de accidente rutiere.
Decesele în zonele urbane apar într-o proporție covârșitoare atunci când un accident implică mașini și camioane.
În general, bărbații (77%) depășesc cu mult numărul femeilor (23%) în decesele rutiere.
O preocupare din ce în ce mai mare este ponderea disproporționat de mare a tinerilor (18-24 de ani) și a persoanelor în vârstă (cu vârsta de peste 65 de ani) în decesele cauzate de accidente rutiere – în special în rândul persoanelor care merg pe jos și pe biciclete.
Șoferii și pasagerii au reprezentat 44% din totalul deceselor, în timp ce utilizatorii de vehicule motorizate cu două roți au reprezentat 21%, pietonii 18% și bicicliștii 9%.
Deși dispozitivele de mobilitate personală reprezintă doar 1% din total, numărul deceselor care implică astfel de dispozitive (în principal trotinete electrice) a crescut semnificativ între 2021 și 2024, mai arată Comisia.


















