Standard de construcție în Codul Rutier, pentru facilitarea pistelor de biciclete și trotinete

Standard de construcție în Codul Rutier, pentru facilitarea pistelor de biciclete și trotinete
scris 18 feb 2020

În contextul în care recent Guvernul a aprobat noi norme pentru circulația trotinetelor și bicicletelor, o inițiativă legislativă introduce noi prevederi în Codul Rutier pentru a înlesni autorităților locale demararea construcției de piste speciale pentru acest tip de vehicule. Proiectul are în vedere introducerea unor standarde de proiectare a pistelor, astfel încât să fie facilitat inclusiv accesul la finanțări europene pentru astfel de piste.

De ce este important: Guvernul a stabilit, prin ordonanță de urgență, la începutul acestei luni, că trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista pentru biciclete, iar în lipsa acestei piste, vor putea circula doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.

Urmărește-ne și pe Google News

De asemenea interesant: Codul Rutier (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002) stabilește în prezent doar că: ”Autoritățile publice locale, cu autorizația administratorului drumului public și cu avizul poliției rutiere sau la solicitarea acesteia, sunt obligate să ia măsuri pentru realizarea de amenajări rutiere destinate circulației pietonilor, bicicliștilor, vehiculelor cu tracțiune animală și calmării traficului, semnalizate corespunzător, în apropierea unităților de învătământ, piețelor, târgurilor, spitalelor, precum și în zonele cu risc sporit de accidente”.

FOTO Airbus a prezentat un model de avion curbat în care corpul și aripile sunt integrate într-un singur modul CITEȘTE ȘI FOTO Airbus a prezentat un model de avion curbat în care corpul și aripile sunt integrate într-un singur modul

Autorii proiectului legislativ consideră că aceste prevederi se dovedesc a fi greoaie, interpretabile și lipsite de flexibilitate.

”Astfel, articolul 53 prevede obligația autorităților locale de a amenaja piste pentru bicicliști, doar ca proiectarea și realizarea lor se impiedică în obstacole administrative, proiecte cu finanțare din fonduri europene se derulează cu sincope din cauza întârzierii cu care autorități avizatoare, instituții care autorizează și oficii care aprobă se achită de obligații”, arată inițiatorii proiectului.

Pentru a fi îndeplinite mai ușor aceste proceduri administrative, proiectul prevede că: ”La proiectarea și realizarea trotuarelor și a pistelor pentru biciclete se vor respecta reglementările tehnice cuprinse în STAS 10144/2-91 Străzi. Trotuare, alei de pietoni și piste de cicliști. Prescripții de proiectare.

Decizie pregătită: Obligație de dotare a clădirilor cu dispozitive de autoreglare a temperaturii și aerului, dar și cu puncte de încărcare pentru mașini electrice CITEȘTE ȘI Decizie pregătită: Obligație de dotare a clădirilor cu dispozitive de autoreglare a temperaturii și aerului, dar și cu puncte de încărcare pentru mașini electrice

”În ultimii ani se remarcă, îndeosebi in orasele și municipiile în care valorile de trafic au inregistrat creșteri exponențiale de la un an la altul, tendința unor ponderi tot mai ridicate din participanții la trafic de a conștientiza necesitatea recurgerii la mijloace și metode de transport prietenoase cu mediul și a schimbării stilului de viață cu accent pe mișcare fizică și petrecere a cât mai mult timp posibil în aer liber. (...) Autoritățile locale sunt cele care trebuie sa raspundă prompt și eficient la nevoile comunităților locale, iar în prezent populația urbană solicită cu insistență crearea condițiilor pentru a folosi în siguranță vehiculele și echipamentele de transport moderne”, mai susțin inițiatorii propunerii legislative.

viewscnt
Afla mai multe despre
cod rutier
pista
bicicleta
trotineta
constructie
proiect
lege