Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a apreciat că mibilizarea este bună pe șantierul bucății lipsă a Autostrăzii A1, cea care leagă județele Timiș și Hunedoara și care a fost numită ”rușinea națională”. Potrivit ministrului, sunt aproximativ 450 de muncitori zilnic pe șantier cu aproape 200 de utilaje și urmează să mai sosească aici și alte forțe.
”Sunt vreo 450 de muncitori pe șantier, zilnic, aproape 200 de utilaje, urmând ca lunile viitoare, din discuțiile pe care le-am avut cu constructorul, să se dubleze numărul de persoane și de utilaje. S-au atacat toate portalele, se lucrează în forță. Am încredere în directorul de șantier, a fost directpr de șantier pe centura Timișoarei și lucrurile ați văzut că au mers foarte bine și acolo.Toate lucrurile sunt într-o desfășurare cât se poate de bună. Vă spun că țin foarte mult și eu și toți bănățenii, ținem ca acest tronson să fie gata mai repede decât e termenul limită pentru că e absolut, dincolo de necesitatea pe care o știm cu toții, eu cred că e o rușine ceea ce s-a întâmplat aici în ultimii ani”, a declarat sâmbătă Sorin Grindeanu, scrie News.ro.
Ministrul Transporturilor a aprecat că stadiul lucrării este până în 10 la sută.
”Undeva până în 10 la sută, suntem la 5-6-8 la sută. În urmă cu cam 1 lună s-a început în forță. Au venit și partenerii bosniaci, cu utilaje, cu oameni și vor mai aduce echipamente astfel încât să se termine această lucrare”, a adăugat Grindeanu.
Cu licitația deblocată de ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, în octombrie 2022 a semnat contractul cu asocierea S.C. Spedition UMB S.R.L. – S.C. Tehnostrade S.R.L. – S.C. SA & PE Construct S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o, pentru suma de 1.826.845.634 lei fără TVA.
Finalizarea tronsonului lipsă din Autostrada Lugoj – Deva, de 9,13 km, este una dintre cele mai așteptate lucrări de infrastructură mare pentru vestul țării. Aceasta, în condițiile în care drumul național DN68A este cel mai tranzitat din zonă, mereu aglomerat, pe care șoferii de TIR-uri și camioane, respectiv cei de autoturisme îl folosesc deopotrivă. Un drum care necesită în permanență lucrări de reparații.
Noua bucată de autostradă va avea două ”tuneluri pentru urși”, ce vor măsura, însumat, 2,13 km de tunel forat. Acestea vor fi formate din două galerii unidirecționale, cu platforma de 11,25 m.
Întreg segmentul Margina – Holdea trebuie să fie gata în 2026. (august 2026 finalizare lucrari/decembrie 2026 pentru decontare facturi).