Șoferii care nu își plătesc amenzile în termen de 60 de zile de la primirea lor ar putea să rămână fără permisul de conducere

Șoferii care nu își plătesc amenzile în termen de 60 de zile de la primirea lor ar putea să rămână fără permisul de conducere
scris 31 mar 2023

Șoferii care nu își plătesc amenzile de circulație în termen de 60 de zile de la primirea acestora, ar putea rămâne fără permisul de conducere. Asta prevede un proiect de lege susținut de parlamentarii coaliției de guvernare, care subliniază, în același timp, faptul că cei care au încasat sancțiunea vor avea permisiunea să conducă doar după plata amenzii. Inițiatorii proiectului susțin că România are un nivel scăzut de achitare a amenzilor rutiere, iar acest lucru influențează bugetele locale.

Parlamentarii puterii vor ca șoferii care nu-și plătesc amenzile de circulație în termen de 60 de zile de la emiterea acestora, să se aleagă cu permisul suspendat . Aleșii vor astfel să scadă rata foarte ridicată de neplată, care afectează bugetele locale, arată TVR.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Noi fotografii-spion cu Dacia Duster 3 confirmă designul similar cu Bigster CITEȘTE ȘI FOTO Noi fotografii-spion cu Dacia Duster 3 confirmă designul similar cu Bigster

”1. Nu se încasează banii la buget, deci un prejudiciu la bugetul local. 2. Vine Curtea de Conturi, constată că nu s-au încasat aceste amenzi și impută ca și sarcina administrației locale să recupereze sumele și e foarte greu”, a explicat Laurențiu Leoreanu, deputat PNL.

”Sunt de acord cu orice inițiativă legislativă care aduce mai multe reglementări în acest sens. Ordine și disciplină și în trafic”, a precizat Natalia Intotero, deputat PSD.

Mai mult, aleșii susțin că neplata amenzilor de către șoferi coboară și indicatorii economici ai unităților administrativ teritoriale , în baza cărora se acordă sumele pentru consolidarea bugetelor locale. În momentul de față, o amendă poate fi achitată la jumătate dacă este plătită în termen de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal.

”Legislația actuală prevede că neatacarea procesului verbal sau a hotărârii judecătorești constituie doar titluri executorii. Contravenientul nu suportă o altă sancțiune, decât posibilitatea de a fi executat silit. Din acest motiv, România are un nivel foarte scăzut de plată a amenzilor. Este legală o astfel de modificare”, a delcarat Ștefania Ciobănescu, avocat.

”Sunt multe primării care nu încasează amenzi, dar nu se duc și nu execută aceste debite pe care ar trebui să le recupereze. Cred că este o măsură bună”, a spus Ionuț Moșteanu, deputat USR.

Inițiativa a fost înregistrată la Camera Deputaților pentru dezbateri.

viewscnt
Afla mai multe despre
amenda
politie