Șoferi STB, suspectați că au furat motorină și piese auto

Polițiștii au efectuat percheziții într-un dosar privind furturi de la STB, operatorul de transport public de suprafață din subordinea Primăriei Capitalei.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Șoferi STB, suspectați că au furat motorină și piese auto

„Activitățile au fost desfășurate în urma cercetărilor efectuate într-o cauză ce vizează sustragerea unor cantități importante de combustibil și bunuri din patrimoniul unei societăți de transport public. Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că mai mulți angajați ai societății respective, cu vârste cuprinse între 35 și 55 de ani, ar fi sustras, în mod repetat, combustibil și piese auto din incinta unei autobaze, prejudiciind astfel societatea comercială”, a transmis Poliția Capitalei.

Proprietarii Tesla vor fi dezamăgiți. Elon Musk confirmă: fără conducere autonomă pe modelele Tesla mai vechi CITEȘTE ȘI Proprietarii Tesla vor fi dezamăgiți. Elon Musk confirmă: fără conducere autonomă pe modelele Tesla mai vechi

Polițiștii au efectuat, în cursul dimineții, 20 de percheziții domiciliare, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri relevante în anchetă, printre care și „peste o tonă de lichid, ce părea a fi combustibil”, scrie Hotnews.ro.

Potrivit unor surse din anchetă, este vorba despre motorină.

În anchetă sunt vizați 21 de șoferi ai Societății de Transport București (STB), de la Autobaza Nordului.

Scăderi de venituri și profit la BMW. Previziuni optimiste, dacă războiul nu durează prea mult CITEȘTE ȘI Scăderi de venituri și profit la BMW. Previziuni optimiste, dacă războiul nu durează prea mult

Conform surselor citate, ei sunt suspectați că au sustras, în mod repetat, cantități importante de combustibil, dar și diverse piese auto din patrimoniul societății.

Comiterea faptelor a avut loc pe o perioadă mai lungă de timp iar anchetatorii urmează să stabilească care este prejudiciul în acest caz.

Suspecții urmează să fie audiați la sediul Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Brigăzii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în dosarul de furt calificat.

Profit.ro a relatat recent că STB pierde oameni din zona care produce efectiv transportul și păstrează structura administrativă aproape intactă, arată datele transmise Profit.ro de compania de transport public a Capitalei.

Profit.ro a întrebat compania cum i-a variat personalul în ultimii ani, iar STB a răspuns. Datele arată o contracție constantă a personalului în Societatea de Transport București (STB S.A.), de la 10.750 de salariați în 2021 la 9.725 persoane în 2025, o scădere de aproximativ 9,5%. Ultima statistică publică despre personalul STB s-a oprit la 2023.

TAROM primește ultima șansă. Nu mai putem să le dăm bani legal, planul actual de restructurare este ultima șansă - Consiliul Concurenței CITEȘTE ȘI TAROM primește ultima șansă. Nu mai putem să le dăm bani legal, planul actual de restructurare este ultima șansă - Consiliul Concurenței

Scăderea vine aproape integral din zona operativă. Numărul celor care conduc vehiculele a coborât de la 9.363 la 8.311 persoane, un minus de peste 1.000 de oameni.

Ciucu a transmis recent că gata să bage STB în insolvență. "Dacă nu o să mă înțeleg cu STB și cu ce se întâmplă acolo, alternativa este insolvența." - VEZI AICI

În contrapartidă, personalul TESA (Tehnic, Economic și Socio-Administrativ,  care asigură activitățile de suport, administrativ, tehnic și de întreținere) a crescut în același interval de la 1.039 la 1.082 persoane, iar conducerea a rămas stabilă. Practic, compania a pierdut fix resursa care susține serviciul.

Cea mai mare scădere este la șoferii de troleibuze. Numărul conducătorilor a scăzut de la 885 în 2021 la doar 114 șoferi în 2025, o reducere de aproape 90%.

Din datele de personal, nu de parc auto, apare că autobuzele au absorbit pierderea de la troleibuze. Numărul șoferilor de autobuze a crescut de la 2.955 la 3.379.

Tramvaiul a avut variații minore, de la 897 la 856 șoferi.

VIDEO&FOTO Trenuri noi care stau degeaba în soare. Ministerul Transporturilor va propune PESA o soluție temporară CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Trenuri noi care stau degeaba în soare. Ministerul Transporturilor va propune PESA o soluție temporară

Salariul mediu net pe companie a ajuns la 5.453 lei.

Pe zona salarială, primarul general al capitalei, Ciprian Ciucu, în subordinea căruia funcționează compania, a indicat o problemă directă de atragere a forței de muncă. „Un mecanic, deci un muncitor calificat care repară autobuze STB, are în mână între 4.000 și 5.000 de lei. Păi, mă scuzați, dar un muncitor necalificat de la Salubrizare din Sectorul 6 - că vin de acolo și știu - câștigă 6.000 de lei.

Oamenii nu mai vin să se angajeze pentru că salarizarea este foarte proastă”, a explicat edilul la vreamea respectivă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite