Situația din Ucraina poate influența momentul ofertei publice inițiale a Porsche din acest an

Situația din Ucraina poate influența momentul ofertei publice inițiale a Porsche din acest an
scris 30 mar 2022

Porsche SE, acționarul principal al grupului Volkswagen, susține planurile de a lista la bursă producătorul de mașini sport de lux Porsche AG, dar conflictul militar din Ucraina ar putea afecta momentul ofertei publice inițiale, a declarat holdingul transmite Reuters.

Volkswagen intenționează să efectueze oferta publică inițială (IPO) a Porsche în trimestrul patru al anului 2022, dar acest lucru se poate schimba dacă conflictul din Ucraina se va prelungi, a declarat directorul financiar al Porsche SE.

Urmărește-ne și pe Google News
Raportul Pareto, primul studiu dedicat celui mai important segment din populație pentru business, devine disponibil public pe www.paretoreport.ro CITEȘTE ȘI Raportul Pareto, primul studiu dedicat celui mai important segment din populație pentru business, devine disponibil public pe www.paretoreport.ro

”Nu putem exclude, dacă conflictul durează mai mult timp, că acest lucru ar putea avea potențiale implicații asupra listării”, a declarat Johannes Lattwein într-o conferință de presă, fără a detalia modul în care ar afecta planurile, scrie News.ro.

Nu a fost luată nicio decizie finală cu privire la listarea propusă, a spus compania.

Un acord-cadru pentru listare propus de Volkswagen în februarie include vânzarea a 25% plus o acțiune ordinară a producătorului auto către Porsche SE, precum și listarea a până la 25% din acțiunile preferențiale ale Porsche AG.

Aproximativ 49% din veniturile IPO ar fi plătite acționarilor Volkswagen ca dividend special.

”Porsche SE sprijină astfel planurile Volkswagen AG de a-și extinde flexibilitatea financiară și de a accelera transformarea tehnologică a grupului”, a declarat Porsche SE într-un comunicat în care își raportează rezultatele anuale.

Datorită poziționării de lider a Porsche AG pe segmentul sport și lux, această investiție atractivă ne-ar diversifica portofoliul și fluxurile de dividende”, a spus Lattwein.

Porsche Automobil Holding SE, care este controlată de familiile Porsche și Piech și deține o participație de 31,4% la Volkswagen, nu are de gând să își reducă participația la producătorul german de automobile, a spus Poetsch.

Ofetta publică nu ar afecta nici componența consiliului de supraveghere al Volkswagen.

Porsche SE a raportat pentru 2021 un profit al grupului după impozitare de 4,6 miliarde de euro. Compania estimează pentru 2022 un pofit după impozitate cuprins între 4,1 miliarde și 6,1 miliarde de euro, fără a include impactul posibilei listări a Porsche.

viewscnt
Afla mai multe despre
porsche
bursa