Sfârșitul unei legende: VW oprește definitiv producția lui Beetle, celebra Broscuță. VIDEO Povestea mașinii

Sfârșitul unei legende: VW oprește definitiv producția lui Beetle, celebra Broscuță. VIDEO Povestea mașinii
scris 14 sep 2018

Volkswagen America, divizia care coordonează modelul Beetle, urmașul legendarului Kafer, va opri producția acestui model anul viitor, în iulie, închizând astfel un capitol de istorie al celui mai mare producător de automobile din lume.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Celebra VW Broscuță, cum o cunosc românii, în prezent vândută sub numele Beetle, dar lansată cu numele în germană, Kafer, va deveni istorie anul viitor, când uzina din Puebla, Mexico, singurul loc din lume unde este fabricat acest model, va înceta producția sa.

Urmărește-ne și pe Google News

VW Beetle se află la a treia generație, o generație care a încercat să atragă mai mulți cumpărători bărbați, printr-un design mai sportiv și mai modern, dar care și-a pierdut de-a lungul anilor popularitatea. În prezent, Beetle a fost retras de pe aproape toate piețele lumii unde era prezent, SUA și America de SUd fiind ultimele piețe pe care încă mai există cerere pentru acest model.

Scoaterea din producție face parte dintr-un plan mai amplu de restructurare a portofoliului, plan lansat de Herbert Diess, CEO VW Group, încă din vremea în care conducea doar marca VW.

Afacerile cu mașini au accelerat în iulie, cu un avans de 12,7% CITEȘTE ȘI Afacerile cu mașini au accelerat în iulie, cu un avans de 12,7%

Deși a existat ideea unui Beetle electric, care să păstreze numele și istoria primului Volkswagen din istoria companiei, se pare că șefii companiei au renunțat la idee. S-a spus, în acest context, că viitorul I.D. Neo, viitorul model complet electric al mărcii, va fi continuatorul Beetle în epoca mașinilor electrice.

VW Beetle s-a născut în 1938, fiind lansat cu numele VW Type 1, creatorul său fiind celebrul Ferdinand Porsche, care a dezvoltat, la cererea lui Hitler, o mașină populară. Folosită în perioada războiului mai mult ca mașină militară, după 1945 VW Kafer, după numele german, a devenit extrem de populară nu doar în Germania, ci și în restul lumii. Ultimul exemplar a fost produs în 2003, fiind vândute peste 21,5 milioane de exemplare. A doua generație nu s-a mai bucurat de același succes, fiind lansată în 1997 sub numele New Beetle, fiind înlocuită apoi în 2010 de modelul care acum se pregătește să-și încheie viața.  

viewscnt
Afla mai multe despre
vw
beetle
kafer
broscuta