Scandalul emisiilor: 10-20 de persoane implicate în decizia instalării softului pentru trucarea testelor de poluare

Scandalul emisiilor: 10-20 de persoane implicate în decizia instalării softului pentru trucarea testelor de poluare
scris 29 oct 2015

Volkswagen consideră, în prezent, că 10-20 de persoane au fost implicate în decizia de a echipa mai multe modele diesel cu un soft pentru trucarea nivelului emisiilor poluante, a declarat astăzi, pentru Reuters, o sursă apropiată situației.

"Numărul celor responsabili va avea, cel mai probabil, două cifre, fiind cuprins între 10 și 20", a declarat sursa citată.

Urmărește-ne și pe Google News

Numărul celor implicați reprezintă un element important pentru investitori, având în vedere că acest lucru poate influența mărimea amenzilor și ar putea, totodată, duce la noi concedieri la nivelul conducerii VW.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

La începutul lunii, reprezentanții VW au declarat că doi ingineri ai grupului, care au ajuns la concluzia că nu pot îndeplini obiectivele de vânzări și respecta promisiunea de a produce motoare diesel nepoluante în același timp, se află în centrul investigației interne cu privire la scandalul emisiilor poluante.

Ulterior, alte surse au afirmat că numărul celor responsabili pentru decizia care a provocat un scandal uriaș și prima pierdere a VW este de aproximativ 10 persoane.

Provizioanele constituite de Volkswagen pentru acoperirea costurilor legate de scandalul emisiilor poluante au afectat puternic rezultatele operaționale ale celui mai mare producător auto din Europa, care a raportat prima pierdere trimestrială din ultimii 15 ani.

Astfel, Volkswagen a înregistrat o pierdere operațională de 3,48 miliarde euro în perioada iulie-septembrie, de la un profit de 3,23 miliarde euro anul trecut.

Scandalul privind nerespectarea standardelor de mediu a izbucnit după ce EPA a acuzat grupul german că a utilizat un soft special pentru a falsifica rezultatele testelor referitoare la emisiile de gaze în cazul a 482.000 de vehicule diesel vândute în SUA.

Informația a fost confirmată ulterior de către reprezentanții Volkwagen, care au arătat că dispozitivul a fost instalat pe aproximativ 11 milioane de mașini la nivel mondial în ultimii cel puțin 7 ani, inclusiv în Europa. Dezvăluirile grupului german au condus la demisia directorului general al Volkswagen, Martin Winterkorn, și la lansarea unor investigații în diferite țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw
volkswagen
emisii
poluare