Polițiștii Brigăzii Rutiere au aplicat, în perioada 20-22 septembrie, 118 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 56.000 de lei, în urma unei acțiuni în care au verificat autovehiculele care efectuează transport public de persoane în regim de taxi și transport alternativ prin intermediul platformelor digitale.
Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, dintre cele 118 sancțiuni, 48 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003, privind transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere, 52 de sancțiuni pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002, referitoare la circulația pe drumurile publice, și 14 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor OUG 49/2019, privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, scrie Agerpres.
"De asemenea, au fost reținute 25 de certificate de înmatriculare (19 taxi, șase transport alternativ) și patru seturi de plăcuțe cu numărul de înmatriculare. În contextul acțiunii, în patru situații a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculelor utilizate în mod ilegal", arată sursa citată.
Acest tip de acțiuni vor fi organizate periodic de Brigada Rutieră în vederea impunerii respectării normelor legale ce reglementează transportul public de persoane.