Operatorul aerian low-cost Ryanair va limita numărul bagajelor de mână pe care pasagerii le pot transporta gratuit în cabină, după ce a constatat că mulți clienți au abuzat de faptul că aveau voie să ia cu ei două bagaje, cauzând întârzieri de zbor.
Începând cu data de 1 noiembrie, clienții Ryanair nu vor avea voie să transporte în cabină decât un singur bagaj mic de mână, a anunțat miercuri compania.
Pasagerii Ryanair vor beneficia în continuitate de gratuitate pentru cel de-al doilea bagaj de mână, de tip troller, însă acesta va trebui trimis la cală. Doar clienții care plătesc 5 lire sterline în plus pentru îmbarcare prioritară își vor putea lua cu ei și al doilea bagaj de mână.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
“Această măsură a fost luată ca urmare a faptului că foarte mulți clienți se bucură de facilitatea transportării a 2 bagaje de mână gratuite, respectiv pentru că pe zborurile cu grade de încărcare ridicate (97% în august) nu există suficient loc pentru bagaje în spațiul de deasupra scaunelor pentru acest volum ridicat, fapt ce cauzează întârzieri de îmbarcare și de zbor”, arată compania într-un comunicat.
Reprezentanții companiei au declarat, recent, că Ryanair a căzut victimă propriei “amabilități”, după ce clienții au abuzat de politica ce permitea transportarea a două bagaje de mână, luând cu ei bagaje de până la trei ori peste mărimea admisă și cauzând întârzieri de zbor, potrivit BBC News.
Tot astăzi, Ryanair a anunțat că va crește de la 15 kilograme la 20 kilograme greutatea admisă pentru bagajele înregistrate, concomitent cu reducerea tarifelor stardard pentru bagaje de la 35 lire sterline la 25 lire sterline.
“Aceste modificări la politica de bagaje vor costa Ryanair peste 50 milioane euro pe an în tarife reduse pentru bagaje. Cu toate acestea, credem că oferind bagaje mai mari la tarife mai mici, vom încuraja clienții să considere înregistrarea bagajului, ceea ce va reduce volumul ridicat al clienților care se prezintă cu două bagaje de mână la porți, fapt ce cauzează întârzieri de zbor datorită numerelor însemnate de bagaje de mână debarcate la porți sau în cabină”, a spus directorul de marketing al Ryanair, Kenny Jacobs.
Noile tarife pentru bagaje se vor aplica, de asemenea, de la 1 noiembrie.