Coface Top 500 CEE: România, prezentă cu 65 de companii. Care sunt companiile intrate anul acesta în top

Coface Top 500 CEE: România, prezentă cu 65 de companii. Care sunt companiile intrate anul acesta în top
scris 6 sep 2017

România are 65 de companii prezente în topul celor mai mari 500 de jucători din Europa Centrală și de Est, realizat de Coface, cu două mai multe față de ediția anterioară. România rămâne însă destul de departe de ocupantele podiumului: Polonia (168 de companii), Ungaria (75 de companii) și Republica Cehă (71 de companii).

Opt companii românești au intrat, anul acesta, pentru prima dată în top 500 companii din regiune. Distribuitorul de medicamente Fildas Trading a intrat pe locul 356, grupul din domeniul energetic Tinmar Energy a debutat pe poziția 367, iar Hella România, din industria auto, o pătruns în clasament pe poziția 374.

Urmărește-ne și pe Google News

Următoarele companii nou intrate în clasament sunt: Mercedes-Benz Romania, pe poziția 441, Pirreli Tyres Romania, pe locul 465, Glencore Agriculture Romania (480), Transgaz (495) și Romania Hypermarce (496).

VIDEO Lilium, un start-up german care dezvoltă un taxi zburător cu decolare verticală, a atras 90 milioane dolari de la investitori CITEȘTE ȘI VIDEO Lilium, un start-up german care dezvoltă un taxi zburător cu decolare verticală, a atras 90 milioane dolari de la investitori

În topul companiilor românești s-a menținut Automobile Dacia, situată pe locul 14 în clasamentul general, cu afaceri de 4,57 miliarde de euro în 2016 și un profit net de 100,6 de milioane de euro. Dacia a urcat trei poziții în clasamentul de anul acesta.

Poziția a doua este ocupată de OMV Petrom Marketing SRL, aflată pe locul 23 în clasamentul general, urmată de OMV Petrom, pe locul 31 în clasamentul general. Cele două companii au avut, anul trecut, afaceri de 3,17 miliarde de euro, respectiv 2,76 miliarde de euro și rezultate nete de 85 milioane euro, respectiv 200 milioane euro.

Printre primele zece cele mai mari companii autohtone se mai află Kaufland, Rompetrol Rafinare, Rompetrol Downstream, British American Tobacco, Carrefour și Lidl Discount.

Cifra de afaceri medie a firmelor din Romania a fost de 891 milioane euro, sub majoritatea țărilor din Europa Centrala și de Est, însa a consemnat cel mai puternic avans din regiune, 6,6%.

“România ar trebui urmărită cu atenție în următorii ani. În perioada recentă, tot mai multe companii românești au crescut suficient pentru a intra în top 500 (de la 56 în 2013 la 65 în 2016)”, se arată în raportul Coface.

În total, companiile românești au avut o cifră de afaceri de 57,9 miliarde de euro, România poziționându-se, astfel, pe locul 4 în regiune.

Sectoarele principale în care activează cele mai multe întreprinderi românești prezente în Coface Top 500 CEE sunt auto și transporturi, produsele minerale, produsele chimice, petrol, plastic și farmaceutice.

Acesta este cel de-al nouălea studiu anual Top 500 de companii din Europa Centrală și de Est. Studiul reprezintă un top al celor mai mari 500 de companii din regiune după cifra de afaceri și, în plus, oferă o analiză suplimentară, după numărul de angajați, tipul companiilor, sectoare, piețe.

viewscnt
Afla mai multe despre
coface
top 500 cee
top 500 companii
clasament
regiune
dacia
fildas
carrefour
lidl
kaufland
british american tobacco
omv petrom marketing
omv petrom
rompetrol
tinmar energy