România va cumpăra 12 trenuri pe hidrogen. Unde vor circula

România va cumpăra 12 trenuri pe hidrogen. Unde vor circula
scris 2 mai 2022

Ministerul Transportului a avizat achiziționarea a 12 trenuri pe hidrogen, ca parte a unui proiect-pilot de testare a unor trenuri ecologice. Printre rutele deservite se vor număra București - Aeroport Otopeni și București - Pitești. Costurile totale estimative ale proiectului sunt de 973 milioane de euro, fără TVA.

În ședința Comitetului Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din 29 aprilie, am avizat indicatorii de investiție pentru achiziția primelor trenuri nepoluante pe hidrogen din România. Proiectul pilot, implementat prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară, vizează achiziția a 12 automotoare de 160 de locuri, precum și servicii de întreținere și reparații a vehiculelor și alimentare cu hidrogen, pe termen lung.

Urmărește-ne și pe Google News
EXCLUSIV VIDEO&FOTO Dacia va prezenta la Paris primul său automobil full-hibrid E-Tech. Când va fi lansată pe piață CITEȘTE ȘI EXCLUSIV VIDEO&FOTO Dacia va prezenta la Paris primul său automobil full-hibrid E-Tech. Când va fi lansată pe piață

Proiectul pilot „privind utilizarea automotoarelor în tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen, în cadrul obligației de serviciu public de transport feroviar de călători pe liniile CF neelectrificate” va deservi prin servicii cu frecvență ridicată rutele din nordul Municipiului București și județul Ilfov, în conexiune cu județele învecinate Argeș, Dâmbovița și Giurgiu. Datorită fiabilității noilor vehicule trenurile vor ajunge și până în județele Olt și Dolj, scrie Hotnews.ro.

Noile trenuri pe hidrogen vor asigura:

Trenuri la 30 de minute între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni

Trenuri la 30 de minute între Gara de Nord – Chitila – Săbăreni și Titu

Trenuri la o oră între București - Găești - Pitești

Trenuri la o oră între București și Târgoviște

4 trenuri pe zi între București – Slatina - Craiova prin Pitești.

Trenurile vor permite îmbarcarea cu bicicleta și accesul facil pentru persoanele cu dizabilități.

Costurile totale estimative ale proiectului sunt de 973 milioane de euro, fără TVA.

Finanțarea proiectului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Național de Redresare și Reziliență #PNRR și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Prin înlocuirea tracțiunii diesel cu cea electrică bazată pe pile de combustie cu hidrogen se reduce poluarea din transporturi cu un echivalent a peste 600.000 euro pe an și, de exemplu, 18.348 tone CO2/an și 306 tone NOx/an, contribuind la atingerea obiectivelor din strategiile europene și naționale de atingerea efectului net-zero al poluării în 2050.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul transporturilor
trenuri