PSA Group investește 100 milioane euro într-o nouă uzină în Algeria, în același oraș în care și rivalii de la Renault produc modelul Dacia Logan

PSA Group investește 100 milioane euro într-o nouă uzină în Algeria, în același oraș în care și rivalii de la Renault produc modelul Dacia Logan
scris 13 nov 2017

PSA Group a anunțat că va construi automobile în Algeria, cu ajutorul unor parteneri locali. Piața algeriană și cea din regiune are un potențial foarte mare, PSA mizând pe o dublare a vânzărilor.

PSA Group a semnat un acord de parteneriat cu 3 companii locale, Condor Electronics, Palpa Pro și Entreprise Nationale de Production de Machines-Outils (PMO), pentru construirea unei uzine în Oran, capitala Algeriei. PSA Group va deține 49% din uzină, partea sa de investiție fiind evaluată la 100 de milioane de euro. Fabrica va construi modele ale mărcilor PSA Group, fără a fi detaliate, în acest moment.

Urmărește-ne și pe Google News

PSA urmărește cu această investiție să-și dubleze vânzările în regiunea Orientului Mijlociu și Africa, de la 383.000 de unități, la peste 700.000 până în 2021. Rivalii PSA, cei de la Renault, au construit deja în Oran o uzină în care sunt produse vehicule Renault, inclusiv modelul Dacia Logan, sub marca Renault. De asemenea, VW Group a investit în Algeria într-o uzină proprie.

Investițiile europene în Algeria se bucură de susținere din partea autorităților algeriene, care sunt dispuse să acorde facilități investitorilor străini.

PSA Group va contribui și la formarea de personal pentru uzină, dar și la dezvoltarea unei rețele de furnizori pentru viitoarea uzină.

Uzina va începe producția în 2018 și va fi complet operațională în 2019. 

Algeria deține cea una dintre cele mai întinse frontiere la Marea Mediterană dintre țările nord-africane, în timp ce Oran este al doilea cel mai mare oraș, situat în nord-vestul țării, cu o populație de aproape 2 milioane de locuitori. Distanța mică față de țărmul Uniunii Europene permite transportul cu costuri duse al produselor și componentelor către și dinspre uzinele algeriene. Uzina Dacia din România a exportat, în primele 9 luni ale anului, 33.600 de kituri complete pentru asamblarea de automobile către uzina Renault din Algeria. 

viewscnt
Afla mai multe despre
psa
algeria