Porsche Automobil Holding SE, cel mai mare acționar de la grupul auto german Volkswagen, a anunțat că se așteaptă să raporteze pierderi după taxe în valoare de 20 de miliarde de euro pentru anul fiscal 2024, din cauza deprecierii valorii investițiilor sale la cel mai mare producător auto european, transmite Reuters.
Aceste deprecieri, anunțate prima dată în luna decembrie reflectă o diminuare semnificativă a valorii de piață a companiilor auto Volkswagen AG și Porsche AG. La acea dată, Porsche SE nu a dorit să avanseze o estimare cu privire la profitul său anual după taxe, deoarece Volkswagen era încă într-un conflict cu sindicatele. Holdingul Porsche SE deține 31,9% din acțiunile Volkswagen și 12,5% din acțiunile Porsche AG, scrie Agerpres.

Porsche SE a informat că deprecierea valorii investițiilor sale la Volkswagen și Porsche AG se cifrează la 19,9 miliarde euro, respectiv 3,4 miliarde euro, ambele în zona superioară a intervalului comunicat anterior. De asemenea, Porsche SE a anunțat vineri că datoria sa netă ar urma să se ridice la 5,2 miliarde euro la data de 31 decembrie 2024.
Cu toate acestea, deprecierile nu vor avea un efect asupra numerarului companiei, astfel că Porsche SE se așteaptă în continuare să plătească dividende pentru anul trecut, dar nu a oferit detalii suplimentare.
Porsche SE urmează să dea publicității rezultatele finale pentru anul 2024 în data de 26 martie.
Volkswagen și Porsche se confruntă cu o diminuare a cererii pentru automobile electrice în Europa, cu provocările din China și cu noile tarife impuse de președintele SUA, Donald Trump.