Primul SUV electric al VW, prezentat luna viitoare în China, dar Europa mai așteaptă încă patru ani

Primul SUV electric al VW, prezentat luna viitoare în China, dar Europa mai așteaptă încă patru ani
scris 26 mar 2019

Volkswagen va prezenta în premieră prototipul viitorului SUV electric de clasă mare, I.D. Lounge, peste mai puțin de o lună, la Shanghai. Modelul de serie apare anul viitor, tot în China, dar în Europa vor ajunge mai întâi modelele mai mici.

Volkswagen va dezvălui primul său SUV complet electric din seria I.D., sub forma unui concept-car, pe 16 aprilie, la Shanghai, informația prezentată la sfârșitul anului trecut de companie fiind confirmată acum cu câteva detalii suplimentare. Modelul de serie ce va urma acestui concept este construit, în primul rând, pentru piețele „electrice” aproape maturizate, respectiv cea din China, unde volumele de mașini propulsate electric sunt foarte mari, dar și cea din SUA.

Urmărește-ne și pe Google News

Modelul I.D. Lounge va fi unul comparabil cu Touareg, din punct de vedere al dimensiunilor, având trei rânduri de scaune și două motoare foarte mari, împreună cu baterii care vor asigura o autonomie de 600 km. Șeful vânzărilor VW, Jurgen Stackmann, este de părere că partea superioară a pieței are o cerere foarte mare de SUV-uri de capacitate mare, cu multe locuri. Cererea nu este, însă, atât de mare în Europa, unde constuctorul mizează pe vânzarea, în continuare a SUV-urilor cu motoare tradiționale, eventual hibride. Potrivit Automotive News, I.D. Lounge nu va ajunge în Europa decât în 2024, mult după ce vor fi lansate celelalte modele ale familiei I.D., respectiv, un hatcback compact, un SUV de mici dimensiuni și versiunea coupe a acestuia, dar și un minivan, I.D. Buzz. Potrivit programului anunțat anterior, primul model va sosi chiar anul acesta, iar cele două SUV-uri, peste doi ani.

EXCLUSIV FOTO Poze-spion: Lynk & Co 01 face-lift, în teste în România CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Poze-spion: Lynk & Co 01 face-lift, în teste în România

VW a anunțat că va lansa în următorii 10 ani 70 de mașini complet electrice și va construi în uzinele situate pe întreg mapamondul peste 22 de milioane de mașini dezvoltate pe platformele MEB și PPE (Audi și Porsche).

Pe piața din China, care ar trebui să susțină cel mai mult planurile companiei, VW intenționează să vândă 4,8 milioane de mașini peste 6 ani. VW estimează că peste 85% din mașinile vândute în China în 2040 vor fi electrice, în timp ce în Europa vor ajunge la numai 70% și la 60% în SUA.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw
masini electrice
i.d. lounge
i.d. crozz