Volvo Cars a anuțat că prima ediție specială a modelului S60, care va fi fabricat în SUA, în noua uzină a mărcii, a fost vândut în doar 39 de minute, prin intermediul unei aplicații lansată special pentru clienții mărcii care doresc să utilizeze noul sistem de închirere.
Volvo a anunțat că va produce 20 de exemplare S60, ediție specială Polestar, în echipare de lux, iar comanda pentru aceste modele s-a putut face online, prin intermediul aplicației Volvo Care, dedicată clienților care doresc să dețină o mașină prin intermediul unui gen de abonament. Cei care au dorit să-și adjudece un exemplar, au putut să o facă cu ajutorul cardului de credit, contra unei sume de 500 de dolari.
Ulterior, ei vor plăti 1.100 de dolari lunar. Volvo S60 Polestar va avea propulsie hibrid, bazată pe un motor pe benzină, T8, de 415 CP, suspensii Ohlins și frâne Brembo, precum și alte echipamente de top.
CITEȘTE ȘI FOTO Noul Volvo S60: primul model al mărcii lansat fără motoare diesel și produs în SUAVolvo pregătește o nouă ediție, Volvo Care, S60 T6 AWD R-Design, ce va putea fi contractată prin aplicație, fiind disponibile 200 de exemplare. După un an de utilizare, clienții pot face upgrade la o versiune superioară.
Volvo Care permite deținerea unui automobil într-un sistem ce seamănă cu cel de leasing, însă include toate cheltuielile necesare cu automobil și presupune plata unei rate reziduale. Cei de la Volvo compară sistemul cu folosirea unui telefon mobil.