Polestar, viitorul rival al Tesla, țintește piața din SUA cu primul său model, după ce 500 de americani au rezervat deja un exemplar

Polestar, viitorul rival al Tesla, țintește piața din SUA cu primul său model, după ce 500 de americani au rezervat deja un exemplar
scris 8 iun 2018

Polestar, marca exclusivistă lansată de Volvo Cars și de compania chineză care deține constructorul suedez, se concentrează pe piața americană, care a arătat un interes foarte mare pentru viitoarele modele, înainte ca acestea să fie lansate în SUA.

ȘEful Polestar, suedezul Thomas Ingenlath, a declarat că peste 500 de persoane, americani, au rezervat deja un exemplar din viitorul model Polestar 1, un plug-in hibrid cu arhitectură 2+2, în ciuda faptului că mașina nu a fost prezentată în SUA, până acum, premiera urmând a avea loc în luna august, la Concourse d”Elegance din Pebble Beach, California. Polestar a prezentat oficial mașina toamna trecută, în China, și în urmă cu câteva luni în Europa, însă producția va începe abia la sfârșitul anului, când va fi gata uzina din China în care va fi construită, iar primele livrări vor fi făcute în 2019. Producția se va limita, de altfel, la 500 de exemplare anual, iar prețul modelului va fi între 130.000 și 150.000 de euro.

Urmărește-ne și pe Google News

La nivel global, aproximativ 8.0000 de persoane s-au înregistrat pe site-ul companiei, cu intenția de a cumpăra o mașină, fără a face însă rezervări. De altfel, producția totală se va opri la 1.500 de exemplare.

Musk: Tesla va ajunge, destul de probabil, la o producție de 5.000 de automobile Model 3 pe săptămână CITEȘTE ȘI Musk: Tesla va ajunge, destul de probabil, la o producție de 5.000 de automobile Model 3 pe săptămână

Următoarele modele, pregătite de Polestar, vor urma să acopere cererea deja crescută pentru această marcă proaspăt născută. Începând cu Polestar 2, mașinile vor fi electrice, acest al doilea model urmând să fie concurent direct cu Model 3 de la Tesla și va fi lansat peste mai puțin de un an, la Geneva.

Întrebat de jurnaliști dacă Elon Musk ar trebui să se îngrijoreze de Polestar 2, Thomas Ingelath a răspuns amuzat: „Cred că lista lui de îngrijorări este suficient de lungă”. ȘEful Polestar a afirmat, serios de data aceasta, că Musk și Tesla sunt pionieri ai sectorului de vehicule electrice, reușind să arate cât de atractive pot fi mașinile electrice.

viewscnt
Afla mai multe despre
polestar
tesla
masini electrice