Piața auto din România a scăzut masiv. Modelul Spring, în topul înmatriculărilor

Piața auto din România a scăzut masiv. Modelul Spring, în topul înmatriculărilor
scris 2 nov 2021

După mai multe luni de creșteri, dar și un început de declin în luna anterioară, înmatriculările de autoturisme din România au scăzut masiv în luna octombrie, principalul motiv fiind criza de semiconductori, care a lăsat fără stocuri dealerii auto.

România a înmatriculat în luna octombrie 13.491 de vehicule, cu 18 procente mai puține decât anul trecut, din care numai 9.608 autoturisme, o scădere de 23,28% față de luna similară din 2020. Este o diferență de aproape 3.000 de autoturisme în minus, care arată cât de profundă este criza de semiconductori pentru constructori și pentru rețelele de dealeri. Din fericire, segmentul de vehicule comerciale a crescut, cu 18,6%, la un volum de 1.203, indică date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Construirea unui site web - trei pași pentru un start bun CITEȘTE ȘI Construirea unui site web - trei pași pentru un start bun
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Pe segmentul de autoturisme, care are cea mai mare pondere pe piață, cele mai vândute mărci, în luna octombrie, au fost Dacia, cu 2.704 unități, Hyundai, cu 965 autoturisme, Toyota, 809 unități, și VW, 687 unități. Au înregistrat scăderi foarte mari, atât liderul pieței, Dacia, cu -32,2% (circa 1.300 de autoturisme în minus, în pofida noilor lansări), cât și mărci obișnuite să vândă volume mari: Renault, -36,2%, Skoda, -54,2%, VW, -17,4%. O serie de mărci au echilibrat balanța, făcând ca acest declin să nu fie mai mare: Hyundai a crescut cu 55,9%, Toyota, cu 30 de procente, Kia, cu 84%, Peugeot, cu 24,5%.

Avem și o noutate în clasamentul celor mai vândute modele: Spring a urcat direct pe locul patru, astfel că Dacia monopolizează și mai mult partea superioară a clasamentului. Pe primul loc a rămas Logan, cu 1.242 unități, dar cu o scădere a volumului de aproape 34%, Sandero, 621 unități, -34%, Duster, 516 unități, -50,8%. Spring a fost înmatriculat în 277 exemplare, doar o parte din cele aproximativ 1.500 de unități livrate fiind înmatriculate în prima lună, așa că este de așteptat ca în noiembrie, cifrele să fie și mai bune pentru noua electrică de la Dacia. Renault Clio, Hyundai Tucson, Ford Puma și Renault Captur au completat topul vânzărilor, toate având scăderi de peste 20 de procente față de anul trecut.

România - creștere substanțială pe segmentele de vehicule comerciale, cu excepția autobuzelor CITEȘTE ȘI România - creștere substanțială pe segmentele de vehicule comerciale, cu excepția autobuzelor

După 10 luni, piața auto din România mai păstrează doar o creștere simbolică, de 0,8 procente, la un volum total înmatriculat, de mașini noi, de 97.124 (cu circa 750 de unități peste nivelul din 2020).

Cele mai vândute mărci în acest an sunt Dacia, Hyundai, Toyota, VW și Skoda, dintre acestea marca locală, Dacia, având cea mai mare scădere, 12,3%, cu un volum înmatriculat de 30.195 autoturisme. Cele mai vândute mărci de import, Hyundai și Toyota, ambele cu aproximativ 7.400 unități înmatriculate, au creșteri de 30 și, respectiv, 41%, față de nivelul de anul trecut.

Surse date: DRPCIV, APIA

viewscnt
Afla mai multe despre
inmatriculari romania
piata auto romania
piata auto
masini electrice
vanzari masini electrice
program rabla plus