Peugeot 208 a fost desemnată Mașina Anului în Europa. Unde este Ford Puma

Peugeot 208 a fost desemnată Mașina Anului în Europa. Unde este Ford Puma
scris 2 mar 2020

Organizația europeană Car of the Year a anunțat că Peugeot 208 este Mașina Anului în acest an, titlul fiind acordat în urma deciziei juriului format din jurnaliști. Ford Puma a fost în finală, dar s-a clasat doar pe locul cinci.

Noua generație a subcompactei Peugeot 208 a fost desemnată Mașina Anului în Europa, în cadrul competiției Car of The Year. Peugeot 208 a obținut 281 de puncte și a depășit Tesla Model 3 (242 puncte), în timp ce pe locul al treilea s-a clasat Porsche Taycan. Ford Puma, modelul fabricat în România nu a reușit să se claseze decât pe locul cinci.

Urmărește-ne și pe Google News

Este al șaselea titlu Car of Thea Year pentru Peugeot, fiind în același timp primul pentru modelul de clasă B al mărcii. În 2017 a primit acest titlul modelul 3008, iar în 2014 modelul 308. Anterior, au mai fost desemnate Car of The Year modelul 307 (2001), 405 (1988) și 504 (1969).

În actuala ediție a Car of the Year, finalistele au fost (în ordine alfabetică):

BMW Serie 1 - 133 puncte

Ford Puma - 209

Peugeot 208 - 281

Porsche Taycan - 222

Renault Clio - 211

Tesla Model 3 - 242

Toyota Corolla - 152

Anularea Salonului Auto din Geneva schimbă planul - Dacia electrică va fi lansată online CITEȘTE ȘI Anularea Salonului Auto din Geneva schimbă planul - Dacia electrică va fi lansată online

Ford Puma este a doua mașină fabricată în România care ajunge în finala Car of the Year, cea mai prestigioasă competiție derulată de presa auto în Europa. Dacia Duster s-a calificat în ediția din 2011, cu prima generație a sa.

Juriul Car of the Year este format din 60 de jurnaliști din Europa. Fiecare a avut la dispoziție câte 25 de puncte pe care le-a distribuit mașinilor finaliste.

Pentru ediția Car of The Year 2020, au fost acceptate un număr de 35 de automobile eligibile.

Peugeot 208 a fost desemnată Mașina Anului în Europa. Unde este Ford Puma

viewscnt
Afla mai multe despre
masina anului 2020
peugeot 208
tesla model 3
ford puma car of the year
preturi ford puma