Renault a notificat ANPC cu privire la rechemarea în service a aproximativ 2.000 de modele Dacia Duster vândute în România, pentru probleme la instalația electrică. Este vorba despre circuitul claxonului, care a fost subdimensionat și poate produce o supraîncălzire a instalației.
Potrivit notificării, “Dacia a identificat posibilitatea dimensionării incorecte a sistemului electric al claxonului, ceea ce poate provoca pierderea funcției acestuia și/sau apariția de fum la nivelul comezii claxonului de pe volan.” În service, se va efectua verificarea și remedierea cablajului electric, operațiune care durează aproximativ o oră.
Numărul vehiculelor care ar putea fi afectate este de 2.032, proprietarii fiind înștiințați prin intermediul scrisorilor trimise de Renault Commercial Roumanie.
Ultima rechemare a mărcii Dacia, în România, a fost la începutul acestui an, când aproximativ 1.700 de Logan și Sandero au fost notoficate pentru posibile defecțiuni ale airbagurilor și frânelor. Ulterior, modelul Dokker a fost rechemat, după o notificare pe piața din Germania, pentru posibile defecțiuni ale ușii culisante.