Peste 100 de zboruri din Hong Kong au fost anulate. Haos și la metrou

Peste 100 de zboruri din Hong Kong au fost anulate. Haos și la metrou
scris 5 aug 2019

Peste o sută de zboruri au fost anulate la Hong Kong, au anunțat autoritățile aeroportuare luni dimineață, într-un moment în care manifestanții pro-democrație lansează o mișcare de grevă generală pentru a crește presiunea asupra autorităților pro-Beijing, relatează AFP.

Cel puțin 105 zboruri erau menționate ca anulate pe lista de plecări a aeroportului din Hong Kong. Contactat de France Presse, un purtător de cuvânt al aeroportului nu a furnizat motive pentru aceste anulări și s-a limitat să declare că pasagerii trebuie să verifice dacă zborul lor este prevăzut sau nu pentru plecare, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Bulgaria rămâne în cursa pentru găzduirea viitoarei uzine Volkswagen din Europa de Est – Ministru CITEȘTE ȘI Bulgaria rămâne în cursa pentru găzduirea viitoarei uzine Volkswagen din Europa de Est – Ministru

Haosul s-a abătut luni dimineață și asupra metroului din Hong Kong, unul recunoscut pentru eficiența sa.

Militanții pentru democrație au coborât în stațiile de metrou la o oră de vârf și au menținut în mod deliberat ușile vagoanelor deschise pentru a împiedica garniturile să plece, provocând cozi lungi și uneori chiar acroșaje între pasagerii furioși și manifestanți.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
hong kong
zboruri anulate