Contractul de 1,27 miliarde de lei TVA pentru proiectarea și execuția lucrărilor la linia de metrou M6 de la Tokyo (Băneasa) la Aeroportul Internațional Henri Coandă a fost semnat cu turcii din Asocierea Gülermak Ağir Sanayi Inșaat Ve Taahhüt A.S.-Somet SA.
Lucrările la linia de 7,6 km și 6 stații sunt programate să dureze cel puțin patru ani, scrie Hotnews.ro
Punerea în funcțiune cu călători a magistralei de metrou M6 va avea loc în anul 2027, iar în perioada următoare va fi lansată în SEAP documentația pentru lucrările de arhitectură, calea de rulare, instalațiile electromecanice și curenți slabi, iar până la sfârșitul anului procedura pentru sistemul de automatizare a traficului, precum și achiziția a 12 trenuri de metrou care vor deservi această linie, a declarat directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș.
Finanțarea contractului este asigurată din fonduri de la bugetul de stat și fonduri externe rambursabile (împrumut de circa 300 milioane de euro acordat de Japonia), iar lucrările sunt programate să dureze 48 luni de la data emiterii ordinului de începere.
Contractul cu Asocierea Gülermak Ağir Sanayi Inșaat Ve Taahhüt A.S.-Somet SA. a fost semnat la sediul Ministerului Transporturilor.
Lotul 1.2 (Tokyo - Aeroport Otopeni) al Magistralei 6 va avea o lungime de 7,6 km. Vor fi realizate 6 stații de metrou: Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu, Aeroport Otopeni.
CITEȘTE ȘI VIDEO CFR Călători și-a scos de la reparat mai multe vagoane etajate, înainte de începerea sezonului estivalDupă finalizare, acest lot va completa traseul Magistralei 6 de metrou și va asigura legătura între actuala stație de metrou 1 Mai existentă și Aeroportul Otopeni.
Întreaga Magistrală 6 a metroului bucureștean va avea o lungime de 14,2 km și 12 stații de metrou și va fi deservit de 12 trenuri pe care Metrorex va trebui să le cumpere.
Contractul de acum vizează doar proiectarea și execuția structurilor de rezistență, dar mai e nevoie ca Metrorex să semneze și alte contracte pentru echipamente, calea de rulare, finisaje și trenuri. Metrorex estimează că toate contractele vor fi semnate pe parcursul lucrărilor, iar anul 2027 este termenul de punerea în exploatare a întregii magistrale M6.