Guvernul australian a anunțat sâmbătă că se ocupă de coordonarea răspunsului la un incident de securitate cibernetică care a forțat operatorul portuar DP World Australia să suspende operațiunile în porturile din mai multe state, relatează Reuters.
Un purtător de cuvânt al DP World Australia a declarat sâmbătă pentru Reuters că operațiunile din porturile afectate nu au fost încă restabilite, relatează News.ro.
Un comunicat precizează că societatea "lucrează non-stop pentru a restabili operațiunile normale în condiții de siguranță" după ce breșa a fost detectată vineri seara târziu.
Ministrul de interne Clare O'Neil a declarat sâmbătă pe platforma X că guvernul coordonează răspunsul la această situație. Coordonatorul național pentru securitate cibernetică al Australiei, numit la începutul acestui an ca răspuns la mai multe breșe majore de securitate a datelor, gestionează răspunsul oficial la incident, a declarat O'Neil.
CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC MOL: Vânzări record de carburanți în România. Maghiarii au profitat de reviziile rafinăriilor concurențeiDP World Australia, parte a gigantului portuar DP World, deținut de statul Dubai, operează patru terminale de containere în Australia, la Melbourne, Sydney, Brisbane și Fremantle, în Australia de Vest.
Potrivit DP World, în regiunea Asia-Pacific compania are peste 7.000 de angajați și deține porturi și terminale în 18 locații.