Omenirea a cumpărat mai puține mașini. Vânzări prăbușite în două țări

Omenirea a cumpărat mai puține mașini. Vânzări prăbușite în două țări
scris 26 ian 2023

Omenirea a cumpărat în anul 2022 un număr mai mic de vehicule decât cel din anul anterior, potrivit primelor informații din industrie analizate de Profit.ro, care arată o scădere de circa 2 milioane de vehicule, în special din cauza războiului din Ucraina, ce a condus la prăbușirea vânzărilor în cele două țări implicate în conflict - Rusia și Ucraina - cu impact și pe alte piețe.

Industria auto globală a vândut în 2022 aproximativ 80 milioane de autovehicule, din toate categoriile, respectiv autoturisme, vehicule comerciale ușoare, grele, autobuze și microbuze. Volumul total este mai mic cu 2 milioane de vehicule față de anul 2021, ceea ce înseamnă că, dacă nu ar fi intervenit războiul și criza de componente, vânzările ar fi depășit nivelul anterior, ca urmare a unei cereri crescute.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Primul pas lansat pentru varianta ocolitoare Azuga-Bușteni CITEȘTE ȘI FOTO Primul pas lansat pentru varianta ocolitoare Azuga-Bușteni

După cum arată datele comunicate de constructori la nivel global, în ultima lună a anului 2022 s-au vândut pe toate piețele lumii peste 7 milioane de autovehicule, cu o creștere față de decembrie 2021 de 4%.

În Europa, vânzările de autovehicule (conform înmatriculărilor) au totalizat 13,3 milioane de autovehicule, în scădere cu aproximativ 5% față de anul 2021.

Rusia a fost piața cu cel mai mare declin, potrivit primelor date oficiale, care arată că vânzările din această țară au scăzut la mai puțin de jumătate față de anul anterior. Cele 690.000 de autovehicule vândute au reprezentat mai puțin de 40% din vânzările din 2021, care au depășit 1,7 milioane de vehicule.

Șeful vânzărilor Dacia a dezvăluit în premieră câți bani încasează în medie pe o mașină. Profitul mărcii e comparabil cu cel al Porsche sau Ferrari. \ CITEȘTE ȘI Șeful vânzărilor Dacia a dezvăluit în premieră câți bani încasează în medie pe o mașină. Profitul mărcii e comparabil cu cel al Porsche sau Ferrari. "Bulgăre de aur."

În SUA, vânzările de autovehicule au scăzut, de la 15,4 milioane, la 14,2 milioane de vehicule, în timp ce în America Centrală și de Sud lucrurile au stat invers, cu 5,5 milioane de vehicule, în creștere față de anul anterior.

China a înregistrat o creștere ușoară de 2 procente, chiar dacă în prima parte a anului măsurile anti-COVID au condus la blocaje ale rețelelor de dealeri și implicit ale vânzărilor. Cu 26,8 milioane de vehicule vândute, China se menține la mare distanță cea mai mare piață auto unică din lume.

În România, au fost înmatriculate în total 129.328 autoturisme și 21.357 de vehicule comerciale, adică un total de 150.685 de autovehicule noi, ceea ce reprezintă o creștere de 3,5%.

viewscnt
Afla mai multe despre
vanzari auto globale
piata auto globala 2022
vanzari auto europa
vanzari auto romania