O companie aeriană a oferit 10.000 de dolari pentru fiecare pasager care renunță de bunăvoie la zbor.
Compania Delta Air Lines a oferit câte 10.000 de dolari fiecărui pasager dispus să renunțe la locul cumpărat la o cursă supraaglomerată.
Anunțul a fost făcut înainte de o cursă spre Michigan, în timp ce pasagerii așteptau la poarta de îmbarcare, potrivit Digi24.ro.
Reprezentanții Delta Air Lines au anunțat că vor oferi câte 10.000 de dolari pentru opt voluntari dispuși să renunțe la locuile lor în avion.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Printre pasageri se afla și un jurnalist care a povestit pentru Insider care a fost reacția oamenilor.
Inițial, oamenii nu au înțeles despre câți voluntari este vorba, iar când și-au dat seama, era deja prea târziu. "Dacă am fi știut că este vorba despre opt persoane, am fi coborât. Până ne-am dat seama, patru sau cinci persoane plecaseră deja", a spus jurnalistul.
Oferta inițială fusese de 5.000 de dolari, dar apoi compania a dublat-o. Astfel, oferta a crescut la 10.000 de dolari, suma urmând să fie plătită fie prin Apple Pay, fie sub forma unui card cadou Visa. Cel puțin patru persoane ar fi acceptat această sumă.