Nouă obligație pentru șoferi la reducerea perioadei de suspendare a permisului auto

Pentru a reduce perioada în care dreptul de a conduce a fost suspendat, șoferii vor fi nevoiți ca, pe lângă trecerea testului teoretic, să facă și dovada achitării amenzii aplicate pentru contravenția care a generat suspendarea, conform unui proiect legislativ avizat în comisiile de specialitate și care urmează să primească votul final al Parlamentului.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Nouă obligație pentru șoferi la reducerea perioadei de suspendare a permisului auto

Pentru a reduce perioada în care dreptul de a conduce a fost suspendat, șoferii vor fi nevoiți ca, pe lângă trecerea testului teoretic, să facă și dovada achitării amenzii aplicate pentru contravenția care a generat suspendarea, conform unui proiect legislativ avizat în comisiile de specialitate și care urmează să primească votul final al Parlamentului.

De ce este important: Codul rutier prevede că, la cererea titularului permisului de conducere, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârșirea unor contravenții se reduce cu o treime, de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, după caz.

Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reducedacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație;

b) a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei.

”Legea Nordis”, adoptată în primă etapă: Avansul plătit dezvoltatorului imobiliar, limitat în funcție de evoluția construcției. Și notarilor le scade onorariul. Noi obligații la cadastru CITEȘTE ȘI ”Legea Nordis”, adoptată în primă etapă: Avansul plătit dezvoltatorului imobiliar, limitat în funcție de evoluția construcției. Și notarilor le scade onorariul. Noi obligații la cadastru

Inițiativa legislativă avizată își propune condiționarea reducerii perioadei de suspendare a dreptului de a conduce și de prezentarea chitanței care face dovada achitării amenzii contravenționale aplicate, ca urmare a săvârșirii contravenșiei pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce.

”Neplata amenzii nu poate fi decât dovada unui comportament rău intenționat, prin urmare, clemența acordată în momentul reducerii perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce trebuie realizată și în baza unui comportament responsabil dovedit prin achitarea amenzii”, arată inițiatorii, care adaugă că măsura va contribui și la crelterea procentului de colectare a amenzilor contravenționale.

Apare un nou tip de vouchere, pentru a revigora turismul balnear - dependent de biletele de tratament subvenționate și lipsit de investiții CITEȘTE ȘI Apare un nou tip de vouchere, pentru a revigora turismul balnear - dependent de biletele de tratament subvenționate și lipsit de investiții

Ca urmare, proiectul adaugă o nouă condiție, la cele două existente, pentru a beneficia de reducerea perioadei de suspendare a perimsului:

”c) prezintă dovada achitării amenzii aplicate pentru săvârșirea contravenției care a determinat suspendarea dreptului de a conduce”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0963 +0.0047+0.09 %
1 USD4.3898 +0.0246+0.56 %
1 GBP5.8842 +0.0180+0.31 %
1 CHF5.4805 +0.0101+0.18 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite