Subsidiara spaniolă a grupului auto Nissan a ajuns la un acord cu sindicatele privind concedierea unui număr de 600 de angajați, respectiv aproape 20% din forța sa de muncă de la fabrica din Barcelona, Spania, transmit Jiji și Reuters.
Măsura va fi implementată printr-o schemă de plecări voluntare și prin pensionări anticipate în 2020 și va reprezenta condiția de bază pentru planificata investiție de 70 de milioane de euro ($79 de milioane de dolari) în noua facilitate de vopsire de la fabrica din Barcelona, a precizat Nissan, potrivit Agerpres.

Nissan are cinci uzine și aproximativ 5.000 de angajați în Spania. Și partenerul de alianță Renault are unități de producție în Spania, la Palencia, Valladolid și Sevilla.