Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că ia în calcul ca statul să suporte o parte din leasingul mașinilor electrice, pe model francez și că va avea o discuție cu producătorii și importatorii de astfel de autoturisme. Fechet mai spune că, deși valoarea tichetului pentru Programul Rabla Plus a scăzut, bugetul pentru acest program ar putea fi mai mare în 2024.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet a declarat, la TVR Info că ministerul a primit bani suficienți în bugetul din 2024 pentru programele pe care le derulează.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”În niciun caz nu aș numi bugetul pe 2024 ca fiind unul de supreviețuire, pentru că e un buget mai mare decât cel de anul trecut. Dacă anul trecut am avut credite bugetare de 2,7 miliarde lei, anul acesta avem peste 3 miliarde de lei. Cu alte cuvinte, atât pentru investiții, lucru la care eu personal țin foarte mult, cât și pentru buna funcționare a ministerului, putem spune că avem suficienți bani pentru anul 2024”, a declarat Mircea Fechet.
Întrebat de ce, totuși, valoarea tichetelor pentru Rabla Plus s-a redus la jumătate, Fechet a precizat că este important bugetul total pentru acest program.
”Este adevărat, valoarea tichetelor la Rabla Plus a suferit o modificare, printr-o ordonanță de urgență, însă aș vrea să facem diferența între valoare tichetului și bugetul programului. Anul acesta am avut 560 milioane buget la Rabla Clasic în legătură cu care nu am decis să îl modificăm în vreun fel și am avut 780 milioane, bani pentru Rabla Plus.
CITEȘTE ȘI FOTO Primul Airbus A330 înregistrat în România a aterizat. Salut cu tunuri de apăEu cred că ne interesează foarte mult valoarea totală a bugetului. Din acest punct de vedere vreau să spun că vom propune un buget și mai mare decât am avut în anul 2023 pentru Rabla Plus, cu alte cuvinte să punem și mai multe mașini electrice pe stradă și să scoatem rable. Această măsură care vizează valoarea eco-tichetului va însemna un număr mai mare de mașini ce vor putea fi cumpărate de români. Dar mai scump, în funcție de prețul mașinii, pentru că mai există o noutate, prețul mașinilor electrice a scăzut de la an la an, iar valoarea eco-tichetului de aproape 10000 de euro este neschimbată de foarte mulți ani. (...) Cred că Rabla Plus va fi un succes și la anul, chiar dacă valoarea eco-tichetului va fi mai mică.
CITEȘTE ȘI Fondatorul unui startup de mașini electrice, condamnat la închisoare pentru că și-a înșelat investitorii. Compania a dat la vale un camion electric, ca demonstrațieSpun asta uitându-mă la alte state membrue UE. Sunt 7 țări în Uniunea Europeană care nu dau nicio bonificație. Au făcut-o până acum, au decis că e suficient, oamenii nu mai au nevoie de vreo încurajare, din rațiuni de mediu, de taxe, fiecare decide de ce își cumpără mașini electrice. Sunt multe state membre care au aceeași valoare a tichetului pentru mașinile electrice”, a spus Fechet.
Ministrul spune că România ar putea aplica modelul Franței, unde o parte din leasingul mașinilor electrice este suportat de stat.
”Voi avea discuți cu producătorii și importatorii pentru că la prima vedere cel puțin, văzând că lucrul acesta se face în Franța, nu văd niciun motiv pentru care nu am putea, pentru cei care aleg să ia o mașină în leasing, poate nu vor să o cumpere cu banii jos. Poate alegem să finanțăm și astfel de metde. Vorbim doar de Rabla Plus, mașinile electrice. Speranța mea e că atunci când vom anunța programul să putem să fim la aceeași masă toți marii producători de autoturisme și cu importatorii și să spunem că toată lumea e mulțumită”, a precizat Mircea Fechet.
CITEȘTE ȘI TAROM reia zborurile către Tel AvivÎntrebat, de asemenea, dacă la Rabla Clasic se păstrează valoarea tichetului de 7.000 de lei, Fechet a explicat că își propune păstrarea acestei valori.
”Ne propunem să păstrăm valoarea acelui voucher. Tendința ultimilor ani a fost aceea de a lua nu foarte mult, pentru a nu exista vreo problemă, tendința e de a lua bani din Rabla și de a-i muta la Rabla Plus. Dar acest lucru nu se poate face decât cu pași mici, pentru a nu dezechilibra ceea ce avem deja”, a spus Mircea Fechet.