Distribuirea unei părți din profit tuturor angajaților a ajuns la un nivel fără precedent la Mercedes-Benz, care spune că, pe baza datelor preliminare ale exercițiului financiar 2023, se prefigurează o sumă record.
Mercedes-Benz a anunțat că va acorda tuturor angajaților eligibili, din Germania, o primă de 7.300 de euro, acesta fiind un bonus anual plătit din profitul companiei. „Drept mulțumire pentru performanța și angajamentul de-a lungul anului trecut, Mercedes-Benz împărtășește din nou succesul companiei cu angajații săi. Valoarea partajării profitului este independentă de nivelul de salarizare”, transmite compania auto cu sediul în Stuttgart. Numărul angajaților care vor primi acest bonus anual se ridică la 91.000.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
„Vehiculele fascinante, tehnologiile inovatoare și puterea financiară sunt fundamentul transformării de succes a companiei noastre. Și, ele sunt rezultatul angajamentului remarcabil al echipei Mercedes-Benz într-un mediu de piață foarte provocator. Cu angajamentul lor deplin, colegii noștri au continuat să aducă o contribuție semnificativă la succesul companiei noastre în 2023. Suntem încântați să putem plăti un bonus de distribuire a profitului în acest an și se așteaptă să fie din nou la un nivel record. Mulțumiri tuturor colegilor noștri care fac posibil succesul Mercedes-Benz”, a declarat Sabine Kohleisen, director Resurse Umane al Mercedes-Benz Group AG.
Începând din 2023, schema de distribuire a unei părți a profitului către angajați a fost modificată, pentru a fi mai favorabilă, ea prelând sistemul de calcul pentru manageri pe care compania îl folosea anterior. Sumele acordate sub formă de bonus sunt strâns legate de atingerea obiectivelor financiare (EBIT și flux de numerar liber) și de implementarea strategiei de afaceri.
Mercedes-Benz a înregistrat un volum de vânzări de 2,49 milioane de unități, în 2023, o creștere de numai 1,5% față de anul anterior, fiind depășită din acest motiv de rivalii de la BMW, pe segmentul de autoturisme (unde a vândut 2,04 milioane de unități, un nivel simialr cu 2022), cu un scor mai bun decât ceilalți rivali, de la Audi.
Estimările privind rezultatul financiar se bazează pe o creștere a vânzărilor pe segmentele cu valoare adăugată mare, respectiv SUV-urile din clasele superioare, mașinile exclusiviste din gama AMG și modelele subbrandului Maybach. De asemenea, vânzările de mașini electrice au crescut cu 73%, urcând la 11% din totalul vânzărilor.