Mercedes pregătește reduceri de costuri de 4 miliarde euro, pentru a finanța mașinile electrice

Mercedes pregătește reduceri de costuri de 4 miliarde euro, pentru a finanța mașinile electrice
scris 11 sep 2017

Mercedes-Benz avertizează în legătură cu inevitabilele costuri ale dezvoltării de mașini electrice, care ar putea tăia profiturile și cheltuielile din alte sectoare.

Mercedes Benz este pregătită să lanseze mai multe vehicule electrice în anii următori, salonul de la Frankfurt fiind primul pas, când vor fi expuse proiectele și conceptele unora dintre aceste mașini, sub numele EQ. Numai că dezvoltarea acestor vehicule va solicita finanțări importante, pe care producătorul este dispus să le mute de la alte divizii și sectoare de activitate.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit Automotive News, Mercedes este dispus să taie 4 miliarde de euro în cadrul unui program de eficientizare, program care ar putea să afecteze țintele financiare ale companiei pentru acest an.

Frank Lindenberg, CFO-ul companiei, schema ar urma să asigure vânzări de vehicule electrice, astfel încât să facă față cerințelor privind emisiile de noxe. „Vom ținti o marjă tot de 10 procente, dar vom fi pregătiți pentru un coridor de 8 la 10 procente”, a declarat acesta.

Tranziția de producția de vehicule elecctrice este una foarte costisitoare pentru producătorii de automobile, iar presiunea pusă pe business-uri este una foarte mare. În cazul Daimler, brandul Mercedes a anunțat că vrea să ajungă, în următorii 8 ani, la o pondere de 25% a mașinilor electrice, în toate segmentele, din întreg portofoliul. Iar în primii ani de viață, aceste vehicule vor fi foarte puțin profitabile, din cauza costurilor foarte mari de dezvoltare și de producție. La polul opus, părțurile nu vor putea acoperi marje de profit mari, pentru simplul motiv că ar deveni neatractive pentru public.

BMW pregătește 12 vehicule electrice în următorii 8 ani. Primul, cu numele i5, concurent cu Tesla 3, va fi prezentat la Frankfurt sub formă de concept CITEȘTE ȘI BMW pregătește 12 vehicule electrice în următorii 8 ani. Primul, cu numele i5, concurent cu Tesla 3, va fi prezentat la Frankfurt sub formă de concept

„Vor avea marje scăzute, cel puțin la începutul ciclului de viață, dar suntem încrezători că vom putea acoperi diferența. Să spunem că vor avea jumătate din profitul unui motor obișnuit cu combustie,  așa că din perspectiva marjei, vom avea o presiune mare.”, a mai spus Lindenberg.

Anul acesta, Mercede-Benz a reușit să ajungă la un procent de 10% cu profitul operațional, în creștere față de 6,7%, anul trecut, când s-a făcut simțită influența rechemărilor din scandalul airbagurilor Takata.

Mercedes va prezenta la Frankfurt conceptul EQ A, prototipul unui viitor model electric din segmentul compact, echivalentul actualului hatchback A Class.

viewscnt
Afla mai multe despre
mercedes
masini electrice
daimler