Producătorul japonez de automobile Mazda și-a extins rețeaua de showroom-uri din România prin intermediul a trei dealeri existenți în rețea.
Mazda a ajuns la 11 dealeri în rețeaua națională din România, cu 20 de showroom-uri. Cele mai recente au fost deschise de Arian Motors, Casa Auto Lețcani și Asko Group care au investit în 2023 în Constanța, Iași și București. În Constanța este primul showroom al mărcii, iar în celelalte două orașe sunt câte două puncte de vânzare.
Noile reprezentanțe ale Mazda respectă standardele mărcii în materie de design, după cum precizează reprezentanții companiei, și oferă clienților consultanță de specialitate pe parcursul întregului proces de achiziție, dar și de îndrumare și consiliere post-vânzare (revizii, daune, piese și accesorii originale etc.) la punctele de service dedicate.
„Mazda și-a consolidat prezența în Constanța, Iași și București odată cu deschiderea noilor showroomuri. Este o decizie care arată că parteneriatele dintre Mazda și dealeri sunt solide, de lungă durată, dar și că Mazda este un brand cu perspective puternice pe piața locală”, a declarat Cristian Rigu, Country Manager Mazda România.
Mazda a vândut anul trecut 2.822 de autovehicule pe piața din România, acesta fiind un rezultat record pe piața locală, reprezentând o creștere cu 14% față de 2022. SUV-ul compact Mazda CX-30 a fost pentru al patrulea an la rând cel mai vândut model, cu 831 de unități livrate către clienții din România.
Următoarele cele mai cumpărte modele sunt Mazda3 și Mazda CX-5 cu 730, respectiv 595 de unități. SUV-ul Mazda CX-60 a contabilizat 305 livrări anul trecut, dublu față de volumul înregistrat în perioada anterioară. Dublarea volumelor s-a înregistrat și în cazul Mazda6 și Mazda MX-5, care au totalizat 94, respectiv 26 de modele vândute.