Malaezia va plăti până la 70 de milioane de dolari companiei americane Ocean Infinity, dacă va găsi epava MH370

Malaezia va plăti până la 70 de milioane de dolari companiei americane Ocean Infinity, dacă va găsi epava MH370
scris 10 ian 2018

Malaezia a semnat un acord, miercuri, prin care va plăti compania americană Ocean Infinity cu până la 70 de milioane de dolari dacă aceasta va găsi aeronava dispărută în zborul Malaysia Airlines MH370, în cadrul unei misiuni de căutare cu durata de 90 de zile pe care o va efectua în sudul Oceanului Indian, scrie Reuters.

Dispariția aeronavei care efectua o cursă comercială din Kuala Lumpur la Beijing în martie 2014, cu 239 de persoane la bord, se numără printre cele mai mari mistere ale aviației din lume, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În ianuarie 2017, Malaezia, Australia și China au anunțat suspendarea operațiunilor subacvatice de căutare a zborului MH370, soarta celor 239 de persoane de la bordul aeronavei dispărute rămânând un mister, după căutări în van, în urma cărora s-au găsit doar câteva bucăți de fuzelaj și bagaje plutind în derivă pe ocean.

EXCLUSIV Gabriela Firea a uitat să oblige taximetriștii să accepte plăți cu cardul și să nu refuze curse, așa cum a promis. Noile reguli scot însă din joc concurența de la Uber și Clever Taxi CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Gabriela Firea a uitat să oblige taximetriștii să accepte plăți cu cardul și să nu refuze curse, așa cum a promis. Noile reguli scot însă din joc concurența de la Uber și Clever Taxi

Acea misiune de căutare fără succes a costat 157 de milioane de dolari și a fost efectuată pe o suprafață de 120.000 de kilometri pătrați. Misiunea a fost încheiată în ciuda faptului că cercetătorii au cerut să extindă căutarea pe o suprafață de 25.000 de kilometri pătrați către nord.

Liow Tiong Lai, ministrul Transporturilor din Malaezia, a spus că o companie privată cu sediul în Houston, Ocean Infinity, va căuta MH370 în special în acea suprafață de 25.000 de kilometri pătrați, urmând să fie plătită doar dacă va găsi avionul.

„Vasul companiei, Seabed Constructor, se îndreaptă către suprafața în care vor fi efectuate căutările, profitând de condițiile meteorologice favorabile din sudul Oceanuli Indian”, a spus Liow Tiong Lai în cadrul unei conferințe de presă.

Căutările vor începe pe 17 ianuarie, a precizat Oliver Plunkett, director executiv al Ocean Infinity.

Compania Ocean Infinity va fi plătită cu 20 de milioane de dolari dacă avionul va fi găsit în primii 5.000 de kilometri pătrați în care se vor efectua căutările, 30 de milioane de dolari dacă va fi găsit în 10.000 de kilometri pătrați, și 50 de milioane de dolari dacă va fi găsit în suprafața de 25.000 de kilometri pătrați. Dacă aeronava va fi găsită dincolo de această suprafață, Ocean Infinity va primi 70 de milioane de dolari.

Prioritatea companiei va fi aceea de localiza epava sau zborul și aparatele de înregistrare din carlingă și să prezinte dovezi credibile pentru a confirma locul în care se află avionul, în termen de 90 de zile.

Nava companiei Ocean Infinity este echipată cu opt submarine autonome, dotate cu echipamente de scanare, care se vor deplasa pe fundul mării cu scopul de a obține informații care să fie analizate.

Echipajul navei este format din 65 de persoane, inclusiv doi reprezentanți guvernamentali din marina Malaeziei.

Potrivit lui Plunkett, Nava ar putea efectua căutarea în trei sau patru săptămâni și va putea acoperi o suprafață de 60.000 de kilometri pătrați pe parcursul a 90 de zile – de patru ori mai repede decât în misiunile anterioare.

Oliver Plunkett a precizat că acționarii companiei vor suporta costurile căutării.

Între teoriile legate de misterul MH370 se numără aceea că avionul a avut o defecțiune mecanică sau că a fost deviat în mod intenționat de la traiectoria sa. Mai mulți anchetatori cred că cineva a deconectat în mod intenționat transponderul aeronavei, înainte de a îi devia traiectoria cu mii de kilometri deasupra Oceanului Indian.

Cel puțin trei piese de avion colectate din insule ale Oceanului Indian și de pe coasta de est a Africii au fost confirmate ca aparținând aeronavei dispărute.

viewscnt
Afla mai multe despre
malaezia
mh370