O nouă generație Land Rover Defender va fi construită în premieră pe o platformă a grupului Stellantis, în urma memorandumului de înțelegere pe care cele două companii l-au semnat. Deși acordul dintre cei doi constructori se află în acest moment în faza de analiză, șeful JLR a declarat că noua strategie a companiei pe care o conduce va fi axată pe piața din SUA, iar noul model va fi esențial pentru menținerea mărcii pe această piață.
Compania britanică deținută de grupul TATA vrea să-și atingă țintele de vânzări fără să se mai concentreze pe China, altădată principala regiune de vânzări a grupului, astăzi devenită o piață marginală.
În schimb, atenția acordată clienților americani va presupune o gamă flexibilă de motorizări, care să satisfacă cererea de SUV-uri hibride și mai puțin pe cea de electrice. „Pentru a manifesta cu adevărat puterea mărcilor noastre, ne vom concentra mai mult pe America de Nord, cea mai mare piață a noastră”, a spus Balaji, care a subliniat apoi concentrarea pe această piață. „Aspirația noastră, în anii următori, este să ne dezvoltăm afacerea din SUA la dimensiunea întregii afaceri JLR așa cum există astăzi”.
Noile branduri create odată cu startul strategiei House of Brands, Range Rover și Defender, vor fi create având în obiectiv SUA și caracteristicile acestei piețe.
Într-un mesaj transmis investitorilor, CEO-ul JLR PB Balaji a anunțat că vrea să atingă o creștere a veniturilor de două cifre pe termen mediu, susținută de investiții pe cinci ani care se ridică la 18 miliarde de lire, în tehnologii și platforme.
Modelele de lux, Range Rover și Range Rover Sport, construite în Marea Britanie, vor rămâne pe arhitectura modulară longitudinală flexibilă (MLA) a companiei, cu motoare MHEV, PHEV și BEV odată cu lansarea Range Rover Electric și Range Rover Sport Electric la sfârșitul acestui an.
Primele informații detaliate despre primul model electric construit pe platforma EMA la Halewood, Merseyside, vor fi anunțat doar la sfârșitul acestui an.
Cealaltă marcă, Defender, desprinsă din modelele Land Rover Defender, este practic principalul produs al companiei, cu cele trei derivate actuale, 90, 110 și 130. Defender va continua să fie produs în Nitra, Slovacia.
Un nou model al noii mărci Defender a fost confirmat ca fiind al doilea vehicul lansat pe platforma EMA și va include acum o propulsie HEV, dar și motor complet electric în viitor.
Pe lângă acesta, ca efect al acordului cu Stellantis, prin care cele două companii „explorează oportunități de colaborare în dezvoltarea de produse și tehnologii în SUA” un nou Defender va fi dezvoltat pe o platformă Stellantis și va fi produs într-una dintre uzinele acestei companii. Informațiile neoficiale, susținute și de declarațiile lui Antonio Filosa, șeful Stellantis, arată că noua platformă STLA ONE, anunțată de Stellantis, a atras atenția celor de la Land Rover pentru flexibilitatea pe care o aduce la nivel de motorizări, având totodată performanțe foarte bune pe propulsia electrică.
Nu în ultimul rând, brandul Discovery, de asemenea desprins din Land Rover, va fi menținut ca produs entry pentru grup, „cu flexibilitate în propulsie”, planurile urmând să fie confirmate la o dată ulterioară.
În ceea ce privește marca Jaguar, grupul JLR spune că va deveni exclusiv electrică, cu producție în Marea Britanie. Un nou GT numit Type 01 va fi dezvăluit la sfârșitul acestui an, fiind promis „un design exuberant, tehnologie inovatoare și refuzul de a face compromisuri”.
















