Trotinetele electrice, tot mai periculoase pentru copii: 242 au ajuns la spital în doar 6 luni

Un număr de 242 de copii au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului ”Grigore Alexandrescu” din Capitală , în perioada martie-august, cu traumatisme produse în accidente cu trotinete electrice.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Trotinetele electrice, tot mai periculoase pentru copii: 242 au ajuns la spital în doar 6 luni

 Peste o treime dintre aceștia au avut nevoie de spitalizare, iar aproximativ 10% au fost internați la Terapie Intensivă cu leziuni foarte grave.

VEZI ȘI EXCLUSIV Bolt și Lime în Parlament. Cer să nu fie aprobată purtarea obligatorie a căștii doar pe trotinetele electrice: „O bicicletă care circulă la viteză mare nu este mai puțin periculoasă!” 

Cei mai mulți dintre pacienți, 61%, aveau vârste cuprinse între 10 și 15 ani, însă 8% dintre copiii accidentați aveau mai puțin de 10 ani, afirmă reprezentanții unității sanitare.

Potrivit datelor furnizate de medici, din cei 242 de copii care s-au prezentat la UPU în perioada martie-august, 35% au necesitat internare.

VEZI ȘI EXCLUSIV Bolt și Lime, iar în Parlament. Cer acum să nu se aprobe obligația unui curs de legislație rutieră înainte de a folosi trotineta electrică: „O măsură disproporționată, care ar reduce accesul la mobilitate urbană”

Aproximativ 10% dintre pacienți au ajuns la ATI, având leziuni foarte grave, scrie News.ro.

Traumatismele suferite în accidentele cu trotinete electrice au fost diverse, de la leziuni cranio-cerebrale și leziuni abdominale, inclusiv contuzii și rupturi de organe, până la traumatisme ortopedice și leziuni care au necesitat intervenția specialiștilor în chirurgie plastică.

Problemă cu noua rovinietă electronică. Vid de aplicare. CNAIR a solicitat Guvernului și Ministerului Transporturilor prorogarea termenului TollRo CITEȘTE ȘI Problemă cu noua rovinietă electronică. Vid de aplicare. CNAIR a solicitat Guvernului și Ministerului Transporturilor prorogarea termenului TollRo

Copiii au fost internați, în funcție de leziunea cea mai gravă, în secțiile de Neurochirurgie, Chirurgie, Ortopedie sau Chirurgie Plastică, iar cazurile cele mai grave au rămas în Terapie Intensivă.

Cei mai numeroși au fost copiii cu vârste între 10 și 15 ani, care au reprezentat 61% din totalul cazurilor. Totodată, 8% dintre pacienți aveau sub 10 ani, în timp ce adolescenții au reprezentat aproximativ 31% dintre cazuri.

Medicii remarcă faptul că adolescenții par să fie mai prudenți și să stăpânească mai bine comenzile trotinetelor electrice.

De asemenea, 70% dintre copiii implicați în astfel de accidente au fost băieți și 30% fete.

Guvernul susține impunerea obligației ca toți conducătorii de trotinete electrice, indiferent de vârstă, să fie obligați să poarte cască de protecție pe orice drum public, a anunțat recent Profit.ro.

De ce este important: Legea prevede în prezent obligativitatea purtării căștii de protecție doar pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice cu vârsta sub 16 ani atunci când circulă pe partea carosabilă.

Inițiativa legislativă, prezentată anterior de Profit.ro, nu modifică regimul juridic aplicabil bicicletelor, intervenția legislativă vizând exclusiv conducătorii de trotinete electrice.

Necesitatea reglementării este argumentată de inițiatorii proiectului prin utilizarea tot mai frecventă a trotinetelor electrice ca mijloc de deplasare urbană de către persoane de toate vârstele, precum și din creșterea semnificativă a numărului accidentelor în care sunt implicate aceste vehicule și a gravității consecințelor generate.

Ultimele date disponibile relevă că în primele șapte luni ale anului 2025 au fost înregistrate 1.525 de accidente în care au fost implicate trotinete, soldate cu 7 persoane decedate și 1.618 persoane rănite.

HARTĂ Alertă meteo. Vânt, ploi, chiar și ninsoare în unele regiuni CITEȘTE ȘI HARTĂ Alertă meteo. Vânt, ploi, chiar și ninsoare în unele regiuni

Totodată, datele medicale centralizate indică faptul că, în cursul anului 2025, 2.751 de persoane au fost tratate în unitățile de primiri urgențe în urma accidentelor cu trotinete electrice, dintre care peste 350 au necesitat intervenții chirurgicale.

”Aceste date demonstrează că utilizarea trotinetelor electrice reprezintă o realitate semnificativă a traficului rutler actual și impun adoptarea unor măsuri adecvate de prevenție. În acest context, purtarea căștii de protecție constltuie o măsură minimă și rezonabilă de siguranță, aptă să reducă riscul producerii unor leziuni grave la nivelul capului și să contribuie la protejarea vieții și sănătății utilizatorilor”, arată autorii proiectului.

Aceștia subliniază că reglementarea actuală instituie obligația purtării căștii de protecție doar pentru utilizatorii cu vârsta sub 16 ani, deși riscul producerii unor traumatisme grave există indiferent de vârstă. Prin urmare, se impune eliminarea acestei diferențieri și instituirea unei reguli unitare, clare și ușor de aplicat pentru toți conducătorii de trotinet:e electrice.

Poziția Guvernului

”Considerăm că intenția de reglementare poate fi de natură a spori gradul de protecție a valorilor sociale consacrate de legislația rutieră”, arată Executivul într-un document văzut de Profit.ro.

Guvernul recomandă, ca tehnică legsilativă, modificarea titlului și a textului articolului propus, în sensul trimiterii inclusiv la evenimentul legislativ al completării actului normativ.

VIDEO&FOTO Șoferii vor circula pe toți cei 42 kilometri dintre Poarta Sălajului și Nădășelu, spre pe Autostrada Transilvania, până la Târgu Mureș CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Șoferii vor circula pe toți cei 42 kilometri dintre Poarta Sălajului și Nădășelu, spre pe Autostrada Transilvania, până la Târgu Mureș

De asemenea, Eexcutivul subliniază necesitatea unei fundamentări a inițiativei, care să respecte toate normele prevăzute de legislație, privind impactul socioeconomic, financiar sau asurpa sistemului juridic.

Ce spune legea acum: Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.

Ce modificări sunt prevăzute: Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete cu vârsta sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă. Pentru conducătorii de trotinete electrice, purtarea căștii de protecție, omologată și fixată corespunzător, este obligatorie indiferent de vârstă, atunci când se deplasează pe drumurile publice.

”Prin adoptarea acestei reglementări se creează premisele reducerii numărului de victlme, limitării consecințelor accidentelor și creșterii gradului de responsabilitate în trafic, în concordanță cu obligația statului de a promova și proteja siguranța cetățenilor”, susțin autorii inițiativei legislative.

În trecut, au mai existat astfel de discuții privind introducerea obligativității căștii de protecție pentru conducătorii de trotinete indiferent de vârstă, dar măsura încă nu a fost promovată.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2644 +0.0043+0.08 %
1 USD4.5839 -0.0005-0.01 %
1 GBP6.1267 -0.0143-0.23 %
1 CHF5.5564 +0.0060+0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite