România va avea anul viitor primul tunel adevărat la nivel de autostradă în trafic, pe secțiunea Curtea de Argeș - Tigveni, și trebuie să ne pregătim pentru gestionarea unei astfel de structuri, pentru că tunelurile sunt infrastructuri care pot genera dezastre, a declarat, vineri, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Ionel Scrioșteanu.
'În luna mai va fi un congres - Congresul Mondial de Tuneluri (World Tunnel Congress, 9-15 mai, Stochkolm - n. r.). România, anul viitor, va avea primul tunel adevărat la nivel de autostradă în trafic și trebuie să ne pregătim pentru gestionarea unei astfel de structuri, pentru că necesită o abordare integrată cu situațiile de urgență, deoarece sunt infrastructuri care pot genera dezastre. Ne bucurăm că avem primul tunel la nivel de autostradă, dar pregătirea pentru administrarea unei asemenea infrastructuri și colaborarea cu celelalte entități trebuie să fie foarte-foarte bună. Noi deja lucrăm, pentru că nu avem încă normative foarte clare pentru infrastructura de acest tip. Acum colaborăm - am format o echipă - care să redacteze, să actualizeze normative', a spus Scrioșteanu, la un eveniment de specialitate.

Potrivit acestuia, anul acesta vor fi în lucru cel puțin 4-5 tuneluri, iar în următorii 7-8 ani vor fi în trafic în jur de 30 de tuneluri în toată țara, dacă se menține acest ritm de lucru, scrie Agerpres.
'Trecerea peste Carpați, prima trecere peste Carpați, autostrada Sibiu - Pitești, este în lucru astăzi. Practic, pe toate cele patru segmente pe care le mai avem de dat în trafic se lucrează. Chiar acum aproximativ o lună au început lucrările la cel mai lung tunel - tunelul de la Poiana, de 1,8 km, pe secțiunea 3. Celălalt tunel pe care îl avem în lucru, tunelul de la Curtea de Argeș, luni, probabil că în jurul prânzului, va fi străpungerea către Sibiu, deci vom avea o primă străpungere, o primă luminiță, care nu mai este la figurativ, este efectivă în România la nivelul unui tunel forat într-un munte. Deci, evoluția acestui foarte important sector de drum, de la Pitești la Sibiu, pentru a avea o trecere la nivel de autostradă peste Carpați, este într-un grafic ireversibil, spun eu, cu orizont 2028 - 2029, pentru că lucrările sunt destul de complexe, nu se poate lucra la toate operele de artă dintr-un sector, ci trebuie să fie realizate succesiv, pentru că nu avem accesul în anumite zone montane, fiind foarte greu accesibile', a arătat secretarul de stat.
Ulterior, în marja evenimentului, Ionel Scrioșteanu a precizat că primul tunel pe autostradă pe care îl vom avea în România - Curtea de Argeș - Tigveni - va fi finalizat undeva în mai-iunie anul viitor. Acesta are aproximativ 1,3 kilometri, câte două benzi pe sens și va avea toate dotările necesare pentru întrunirea condițiilor de siguranță.
'În tuneluri, da, se pot produce chiar și catastrofe, pentru că incendiile în tunel se propagă extraordinar de repede și trebuie să avem o capacitate de evacuare a oamenilor și a personalului într-un timp optim, în așa fel încât în primul rând să se salveze vieți și bunuri. Din motivul acesta se dotează tunelul și cu mijloace de avertizare și cu mijloace de evacuare a fumului și sunt prevăzute căi de evacuare rutieră și chiar pietonală. În aceste condiții, am făcut un grup de lucru comun cu cei de la ISU, în așa fel încât să avem o abordare integrată a măsurilor de intervenție și a procedurilor de intervenție post-dare în trafic, dar și să luăm măsurile acum, din faza de construcție, în așa fel încât să fim siguri că toate dotările sunt integrate cu sistemul de situații de urgență', a explicat reprezentantul MTI.
Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv au organizat vineri Forumul de Infrastructură, Transporturi și Logistică, ediția a IV-a. Evenimentul a avut loc la Palatul Camerei de Comerț și Industrie București (CCIB).