Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut
scris 5 mai 2022

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 10% în trimestrul I 2022, la 112.497 vehicule, față de trimestrul I 2021 (125.042 unități), arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

În același trimestru al anului 2022, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au scăzut cu 18,2% comparativ cu trimestrul I din anul 2021, la 24.926 unități, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În trimestrul I 2022, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatriculări noi de autoturisme a fost de 73,5%, în scădere cu 9,5 puncte procentuale față de același trimestru al anului 2021.

PROFIT NEWS TV Alexandru Ciuncan, directorul general al UNSAR, îi sfătuiește pe conducătorii auto care aveau polițe RCA emise de City Insurance să ia legătura cu distribuitorul lor preferat de asigurări CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Alexandru Ciuncan, directorul general al UNSAR, îi sfătuiește pe conducătorii auto care aveau polițe RCA emise de City Insurance să ia legătura cu distribuitorul lor preferat de asigurări

În trimestrul I 2022 comparativ cu trimestrul I al anului 2021, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat creṣteri la categoria autobuze și microbuze cu 20% ṣi la categoria mopede ṣi motociclete cu 10,2% ṣi scădere la categoria autoturisme cu 10,6%.

În ceea ce privește înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul pasagerilor au fost înregistrate creṣteri la toate categoriile astfel: la categoria autoturisme cu 39,5%, la categoria autobuze ṣi microbuze cu 29,9% ṣi la categoria mopede ṣi motociclete cu 29,8%.

Referitor la înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au fost înregistrate scăderi la toate categoriile astfel: la categoria autotractoare cu 23,0%, la categoria autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) cu 20,3% ṣi la categoria remorci ṣi semiremorci cu 13,1%.

Înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul mărfurilor au înregistrat creṣtere la categoria autotractoare cu 41,7% ṣi scăderi la categoria remorci semiremorci cu 10,4% ṣi la categoria autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) cu 6,8%. Față de trimestrul IV 2021, în trimestrul I 2022, înmatriculările noi de vehicule rutiere au înregistrat scădere cu 11,2% la vehiculele pentru transportul pasagerilor, iar înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor, scădere cu 0,7%.

Vehiculele rutiere clasificate în conformitate cu Normele europene de poluare, înmatriculate în circulație, cuprindeau, la sfârșitul trimestrului I 2022, în proporție de 58,1%, vehicule cu normele de poluare Euro 4, Euro 5 sau Euro 6 și în proporție de 11,8%, vehicule cu norma de poluare Non-Euro.

Pentru categoria autoturisme, cea mai însemnată pondere a fost deținută de vehicule conforme cu norma europeană Euro 4, respectiv 35,1%; pentru categoria autobuze ṣi microbuze cele mai multe vehicule, respectiv 25,3% au fost clasificate în norma Euro 3, iar pentru categoria mopede ṣi motociclete, cele mai multe vehicule, respectiv 29,2% au fost clasificate Non-Euro. Vehiculele conforme cu norma europeană Euro 3 au predominat pentru categoria autocamioane în proporṭie de 29,9%, cele conforme cu norma Euro 6 au fost preponderente pentru categoria autotractoare în proporṭie de 34,8%, în timp ce pentru categoria vehicule rutiere pentru scopuri speciale cele mai multe vehicule, respectiv 25,7% au fost clasificate în norma Non-Euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
vehicule rutiere
pasageri