Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franța au revenit pe creștere în septembrie

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franța au revenit pe creștere în septembrie
scris 1 oct 2015

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franța au înregistrat, în luna septembrie 2015, o creștere de 11,5% în ritm anual, o revenire semnificativă după declinul de 16,3% în ritm anual înregistrat în luna august, arată datele publicate, joi, de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA).

Un număr de 7.549 de autoturisme Dacia noi au fost înmatriculate în Franța luna trecută, comparativ cu mai puțin de 5.000 de unități (4.623 unități) în luna august. În rândul marilor constructori auto, înmatriculările grupului Renault au crescut cu 4,9% în luna septembrie, în timp ce înmatriculările Volkswagen au crescut cu 12,6%, în pofida scandalului privind falsificarea testelor de poluare, iar înmatriculările Ford au crescut cu 18,3%. Pe ansamblu, piața auto franceză a înregistrat, în luna septembrie, o creștere de 9,1%, fiind înmatriculate 164.774 de autoturisme noi.

Urmărește-ne și pe Google News

În primele nouă luni ale acestui an, înmatriculările de autoturisme Dacia în Franța au scăzut cu 5,7%, până la 74.647 unități, aceasta în timp ce pe ansamblu piața auto franceză a înregistrat în perioada ianuarie-septembrie 2015 o creștere de 6,3%, până la 1,421 milioane unități. În aceste condiții, Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile a decis să-și îmbunătățească estimările privind creșterea înregistrată în acest an de piața auto din Franța de la 4 până la 5%.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia
inmatriculari dacia
franta