Înmatriculările Dacia în UE au crescut cu peste 4% în primele două luni ale anului, dar cota de piață a mărcii a scăzut

Înmatriculările Dacia în UE au crescut cu peste 4% în primele două luni ale anului, dar cota de piață a mărcii a scăzut
scris 16 mar 2016

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Uniunea Europeană (UE) au crescut cu 4,2% în primele două luni ale anului față de perioada similară a anului trecut, la 59.535 de unități, avansul fiind inferior celui de circa 10% înregistrat la nivelui pieței, potrivit datelor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Dacia a avut în intervalul menționat o cotă de piață de 2,8% la nivelul UE, în scădere de la 3% în aceeași perioadă a anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News

Luna trecută, înmatriculările de automobile Dacia la nivel european au avansat cu 9,1%, la 29.257 de unități, ceea ce i-a asigurat mărcii o cotă de piață de 2,8%, în sădere ușoară de la 2,9% în februarie 2015.

Directorul Renault România va fi noul șef al Avtovaz, cel mai mare constructor auto din Rusia CITEȘTE ȘI Directorul Renault România va fi noul șef al Avtovaz, cel mai mare constructor auto din Rusia

Vânzările în UE ale grupului Renault, proprietarul Dacia, au crescut cu 5,4% în primele două luni ale anului, la 201.013 de autovehicule, în timp ce cota de piață s-a redus la 9,5%, de la 9,9% în perioada similară din 2015. Grupul francez Renault a preluat compania Automobile Dacia în 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto low-cost din Europa. 

Per ansamblu, înregistrările de autovehicule noi în UE au crescut cu 10,1% în perioada ianuarie-februarie, față de aceeași perioadă din anul trecut, la 2,12 milioane de unități. În februarie, avansul a fost de 14,2%, la 1,06 milioane de unități.

În România, înmatriculările de autovehicule noi au crescut în primele două luni ale anului cu 24,3%% față de perioada similară din 2015, la 10.899 de unități. Luna trecută, au fost înatriculate 5.099 de automobile noi, în creștere cu 23,9% față de aceeași perioadă a anului trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
acea
dacia
piata auto
renault
inmatriculari
masini
ue