Încetinirea vânzărilor de vehicule electrice oprește investițiile ACC din Germania și Italia

Încetinirea vânzărilor de vehicule electrice oprește investițiile ACC din Germania și Italia
scris 5 iun 2024

ACC, producătorul de baterii pentru vehicule electrice (EV) susținut de Mercedes-Benz și Stellantis, a oprit lucrările de construcții la fabricile din Germania și Italia, pe fondul încetinirii vânzărilor EV, și a anunțat că se va concentra pe bateriile mai ieftine, transmite Reuters.

Compania a precizat că va dezvolta baterii low-cost pentru aprovizionarea vehiculelor electrice mai ieftine și va confirma calendarul privind proiectele sale industriale și de construcții la finalul lui 2024 sau la începutul lui 2025, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Cupra lansează comenzile pentru cel de-al al doilea model electric al mărcii CITEȘTE ȘI FOTO Cupra lansează comenzile pentru cel de-al al doilea model electric al mărcii

ACC lucra la construirea unei uzine în Termoli, Italia, și a unei fabrici în Kaiserslautern, Germania. În prezent a majorat producția la prima sa unitate din nordul Franței.

În ultimii luni a încetinit semnificativ creșterea pieței EV în Europa, pe fondul dobânzilor ridicate și a reducerii subvențiilor guvernamentale, cumpărătorii preferând mașinile hibride sau cele pe benzină.

Producătorii auto europeni sunt sub presiuni în urma majorării exporturilor companiilor chineze, care folosesc baterii mai ieftine LFP, reducând semnificativ costurile de producție.

De asemenea, Stellantis a încheiat un acord cu grupul chinez CATL pentru construirea unei fabrici de baterii LFP în Europa.

Stellantis deține o participație de 45% în ACC, Mercedes o participație de 30%, restul fiind deținut de Saft, subsidiara grupului francez TotalEnergies.

viewscnt
Afla mai multe despre
acc
vehicule electrice