Compania Națională Aeroporturi București anunță că încep lucrările de intervenție și întreținere la pista Aeroportului Internațional București Băneasa ”Aurel Vlaicu”. Timp de 3 săptămâni, pe perioada executării lucrărilor, aeroportul este închis, însă elicopterele instituțiilor de stat vor putea opera zboruri, fără restricții, informează Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale capitalei.
”Compania Națională Aeroporturi București anunță începerea lucrărilor de intervenție și întreținere la pista Aeroportului Internațional București Băneasa ”Aurel Vlaicu”, la platforma aeroportuară și la căile de rulare Alpha și Delta ale AIBB AV”, anunță CNAB.
Lucrările vizează o suprafață totală de aproximativ 69.000 mp și se desfășoară în perioada 1 – 21 octombrie, fără a afecta traficul aerian regulat de pasageri, întrucât operatorii aerieni și-au programat suspendarea activității pe Aeroportul Băneasa în luna septembrie, odată cu închiderea sezonului de vară, scrie News.ro.
”Timp de 3 săptămâni, pe perioada executării lucrărilor, AIBB-AV este închis, însă elicopterele instituțiilor de stat vor putea opera zboruri, fără restricții”, mai arată compania.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 2.125.000 euro, iar executantul este SC Porr Construct SRL.