Automobilele electrice ar putea ajunge anul viitor la o cotă de piață de până la 24% în Europa, pe măsură ce producătorii vor începe să lanseze modele mai ieftine, ca răspuns la încetinirea cererii pentru automobile electrice, potrivit unei analize realizate de ONG-ul Transport & Environment, informează Bloomberg.
Există o "puzderie de noi modele, mai accesibile" care urmează să fie lansate pe piață, susține Lucien Mathieu, responsabil pentru sectorul auto la Transport & Environment, într-un raport publicat marți. Organizația menționată se așteaptă la o "creștere rapidă" a vânzărilor de automobile electrice, citând propria sa analiză cu privire la vânzările de automobile din primul semestru precum și propriile sale prognoze.
Cu toate acestea, o creștere a cotei de piață a automobilelor electrice peste pragul de 20% ar fi un salt semnificativ comparativ cu situația din acest an. În perioada ianuarie-iulie 2024, vehiculele electrice pe baterie au reprezentat doar 12,5% din totalul înmatriculărilor de autoturisme din UE, potrivit datelor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), scrie Agerpres.
În prezent, industria auto europeană are probleme în a depăși o încetinire semnificativă a cererii de automobile electrice, după ce guvernele din regiune au redus stimulentele acordate anterior la achiziționarea acestor modele iar producătorii chinezi au început să se extindă în regiune. Pentru prima dată în istoria sa, grupul Volkswagen AG analizează posibilitatea închiderii unor uzine din Germania în timp ce grupul francez Renault SA a avertizat că producătorii de automobile riscă să primească amenzi de ordinul miliardelor de euro dacă nu vor îndeplini obiectivele climatice ambițioase ale UE.
Totuși, ONG-ul Transport & Environment este de părere că producătorii de automobile vor continua cu planurile lor vizând automobilele electrice, planuri care includ șapte noi modele electrice cu un cost de până la 25.000 de euro și care ar urma să apară pe piață anul acesta și anul următor. Renault 5 și Citroen e-C3 se numără printre acele modele care vor ajuta la acoperirea decalajului față de normele mai stricte ale UE privind emisiile poluante pentru 2025.
Chiar dacă analiștii de la Transport & Environment sunt optimiști cu privire la creșterea vânzărilor de automobile electrice în viitor, muncitorii care lucrează la uzinele, care în prezent funcționează la sub-capacitate, resimt consecințele încetinirii vânzărilor. Mii dintre acești muncitori au creat luni haos pe străzile din Bruxelles cu un marș de protest, prin care au dorit să își exprime solidaritatea cu angajații unei uzine Audi care ar putea fi închise.
ONG-ul Transport & Environment a făcut un apel către Uniunea Europeană și parlamentele naționale să susțină cererea pentru automobile electrice cu politici precum obiective pentru flotele companiilor, infrastructura de încărcare și programe de leasing social. În paralel, constructorii care anul următor vor avea probleme în atingerea țintelor privind automobilele electrice vor putea să își unească eforturile cu alți producători pentru a-și reduce și mai mult media emisiile lor, a adăugat Transport & Environment.