O cincime din încercările de conectare la una din stațiile publice de încărcare a automobilelor electrice din SUA s-a soldat cu un eșec în primul semestru al acestui an, iar aproape 10% din încercările eșuate au avut drept motiv cablul de conectare lipsă sau deteriorat de hoții de cupru, estimează firma de consultanță JD Power.
„Se întâmplă în întreaga țară. Ceea ce am văzut că se întâmplă este oribil în termeni de ce sunt capabili să facă și cât de frecvent se întâmplă”, spune Rick Wilmer, director general la ChargePoint Holdings Inc., care are un total de 65.000 de cabluri de conectare în SUA, arată Agerpres
Cazuri similare de vandalism au fost raportate și în Europa. Însă în cazul SUA, haosul creat de hoții de cupru vine într-un moment în care vânzările de automobile electrice sunt în scădere. O rețea de stații de încărcare pe care poți să te bazezi este crucială pentru eliminarea îngrijorărilor șoferilor cu privire la autonomia automobilelor electrice, iar companiile care gestionează astfel de stații de încărcare vor să combată ideea de stațiile publice sunt incomode, lente și se strică în mod frecvent.
Vandalizare este „principala problemă pentru noi de la începutul anului”, spune Anthony Lambkin, vicepreședinte de operațiuni la Electrify America, care gestionează aproximativ 1.000 de stații de încărcare în America de Nord. De la începutul anului și până în prezent, hoții au tăiat 215 din cablurile de conectare ale companiei, față de 79 de cazuri în perioada similară a anului trecut.
Mulți dintre cei care fură cablurile de încărcare caută un singur lucru: cupru. Acest metal constituie elementul de bază al rețelei de stații de încărcare pentru automobilele electrice iar prețurile la cupru s-au dublat comparativ cu situația de la începutul lui 2020.
Căutarea profitului este evidentă dat fiind faptul că acele de vandalism sunt mai degrabă organizate. Grupuri de hoți obișnuiesc să taie toate cablurile de încărcare la o stație, astfel că aceasta este scoasă complet din funcțiune. EVgo Inc., care operează o rețea de 1.000 de stații de încărcare în SUA, a surprins pe camerele de supraveghere hoții de cupru care purtau uniforme pentru a fi confundați cu angajați sau tehnicieni la companiile de utilități.
CITEȘTE ȘI Sancțiuni în urma controalelor la taxiuriFurturile la o scară largă sunt singura modalitate prin care hoții de cupru pot obține un randament decent pentru „investiția” lor. Un cablu de conectare pentru o stație de încărcare lentă (Level 2 ) conține aproximativ cinci livre de cupru, care în prezent este echivalentul a 21 de dolari. Cablurile de încărcare pentru stațiile de tip fast-charging (Level 3) au o cantitate dublă de cupru.
„Recompensa financiară nu justifică riscul și efortul implicat”, spune Travis Allan, director juridic la FLO, companie care operează 3.700 de stații de încărcare în America de Nord.
Însă pentru companiile care operează stații de încărcare, înlocuirea unui cablu de conectare de tip Level 2 costă aproape 700 de dolari în timp ce în cazul unui cablu de tip Level 3, costul se ridică la 4.000 de dolari.
CITEȘTE ȘI În corpul uman au fost găsite 3.600 de substanțe contaminante care provin din ambalajele alimentelorMajoritatea operatorilor de stații de încărcare lucrează la soluții tehnologice pentru a reduce aceste costuri, inclusiv supraveghere automatizată. Încărcătoarele firmei FLO, de exemplu, au 200 de senzori diferiți, inclusiv unul care poate detecta un cablu tăiat.
Pe de altă parte, camerele video și alte mijloc de monitorizare sunt scumpe și pot ridice semne de întrebare cu privire la viața privată. Firma FLO testează noi stații de încărcare care au o cameră video în interior, la fel ca un ATM, dar are de gând să activeze aceste camere numai în zonele cu un grad ridicat de vandalism. La rândul său, Electrify America are camere video la aproape 100 din stațiile sale de încărcare și urmează să introducă difuzoare care îi vor atenționa sonor pe eventualii hoți.